“Rădăcini şi urme”, eveniment organizat de Primăria Municipiului Iaşi cu ocazia Zilei Diasporei

Duminică, 15 august, cu ocazia Zilei Diasporei, începând cu ora 15.00, Primăria Municipiului Iași organizează întâlnirea „Rădăcini și urme”, transmisă live din Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu.

Prin intermediul acestui eveniment, Iașul va transmite mesajul său diasporei, iar reprezentanți de marcă ai comunităților românești își vor prezenta activitatea și provocările întâlnite în afara granițelor și vor adresa, la rândul lor, salutul lor către românii de pretutindeni.

“Legătura comunităților românești cu țara presupune un efort de comunitate, iar Iașul contribuie la acest proiect strategic la nivel național de reconectare a diasporei la proiectele de dezvoltare ale României, la valorile și tradițiile românești autentice, la patrimoniul cultural și spiritual al țării”, afirmă organizatorii manifestării într-un comunicat remis redacţiei.

La manifestare vor participa:

– Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași

– Marius Bostan, fondator RePatriot România

– Gabriela Vasilache, director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași

– Theodora Magdalena Mircea, ambasador desemnat al României în Republica Cuba

– Călin Humă, consul onorific al României la Winchester (Regatul Unit)

– Elisabeta Burduja-Cioată, președinte al Centrului de Cultură și Tradiție Italo-Română APS de la Torino (Italia)

– Valentina Pascal, Centrul de Cultură și Tradiție Italo-Românească APS de la Torino (Italia)

– Daniel Stoica, coordonatorul Școlilor Românești Nicolae Iorga din diaspora (Regatul Unit)

–  Silvica Simonca, președinte al Asociației Orizzonti Latini (Italia)

– Josif Herlo, președinte al Asociației Alexandru Ioan Cuza Heidelberg (Germania)

– Felicia Popa, Asociația Română din Canada

– Mihai Anghel, președinte al Asociației Românilor din Republica Cehă

– Pr. Prof. Iosif Răzvan Bena (Franța)

– Ionela van Rees Zota, fondator al Centrului Cultural Româno-German Nürnberg

– Violeta Idricianu, Asociația Românească din Danemarca

– Mihaela Oprea, violonistă în Orchestra de muzică din Sønderborg (Danemarca)

– Carmen Scurtu (Paiu), președinte al Asociației Românilor din Emiratele Arabe Unite

– Josef Wasserman, președinte al Fundației pentru Promovarea și Dezvoltarea Iudaismului Român (Israel)

– Liviu Moron, președinte al Asociației pentru Dezvoltarea Schimburilor Europene

– Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași

Filed in: acum, Economic

Comments are closed.

;