Primarul Mihai Chirica a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că autorităţile locale doresc să organizeze şi în acest an “Sărbătorile Iaşului”, eveniment organizat anual în luna octombrie, prilejuit de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
În acest sens, a precizat edilul, autorităţile locale au în vedere două scenarii legate de pandemia de coronavirus. Primul dintre acestea presupune existenţa unui număr relativ scăzut al numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce al doilea scenariu are în vedere înregistrarea unui număr mare de cazuri de îmbolnăviri.
“Lucrăm cu două scenarii: cu pandemie mare și cu pandemie mică, că fără pandemie nu se poate. Dacă e cu pandemie mică, adică exact ce se întâmplă în momentul de față, atunci va fi și spectacol, cum aveam pe vremuri, inclusiv cu foc de artificii. Dacă e cu pandemie mare, iar măsurile sanitare nu ne vor permite să ne apropiem unii de ceilalți. atunci vom folosi distanţarea fizică între participanţii la spectacol”, a declarat primarul.
Şeful municipalităţii a precizat că pentru organizarea în cele mai bune condiţii a ediţiei din acest an a “Sărbătorilor Iaşului” a avut consultări şi cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
“Am avut o primă discuție cu ÎPS Teofan, iar săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou pentru a stabili cum putem să integrăm manifestările laice cu cele religioase, pentru a vedea măsurile pe care va trebui să le luăm”, a subliniat edilul.