Târg al locurilor de muncă pentru românii din diaspora, organizat la sfârşitul săptămânii la Iaşi

Primăria Municipiului Iași și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) vor organiza un târg al locurilor de muncă dedicat românilor din diaspora.

Evenimentul va avea loc vineri, 27 august, în intervalul orar 10.00 – 18.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt și în Sala „Vasile Pogor” din Palatul Roznovanu, fiind inclus în cadrul programului „Sărbătoarea Diasporei – Iașul este acasă!” – ediția 2021.

„Agenții economici își vor promova activitatea și oferta de locuri de muncă în cadrul standurilor pe care le vom pune la dispoziție. Cetăţenii români din diaspora care doresc să se întoarcă acasă și să devină persoane active pe piaţa muncii au acum oportunitatea de a interacţiona direct cu potenţiali angajatori ieşeni sau de a primi informațiile prin intermediul familiilor, prietenilor sau reprezentanților Biroului Diaspora din cadrul Primăriei”, au anunțat reprezentanții municipalității ieșene.

Biroul Diaspora transmite săptămânal oferta locurilor de muncă puse la dispoziție de AJOFM către oficiile diplomatice și consulare, centrele consulare, asociațiile românești și mass-media de limba română din afara granițelor.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;