În prezenţa primarului Mihai Chirica, miercuri, la Iaşi a fost lansată oficial o amplă campanie care are ca scop diminuarea fenomenului cerșetoriei în municipiul Iași.
Derulată în perioada 25 august – 16 septembrie prin intermediul Direcției de Asistență Socială, sub denumirea „Spune nu cerșetoriei!”, aceasta va urmări identificarea persoanelor care cerșesc, evaluarea situaţiei acestora şi informarea lor cu privire la serviciile și beneficiile pe care le pot accesa la nivel local, precum și conștientizarea şi responsabilizarea ieșenilor privind consecințele încurajării cerșetoriei. Campania va urmări și înaintarea de propuneri legislative în acest sens.
Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Poliția Locală Iași și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale.
“Cerșetoria, însoțită de marginalizarea socială, dar și de abandon școlar, sunt probleme pe care le urmăresc cu maximă atenție în activitatea mea de primar. Combaterea acestor flageluri este deosebit de importantă pentru comunitatea ieșeană pentru că acestea au consecințe nocive și pe termen lung. Criza economică și socială generată de pandemia de COVID – 19 a accentuat prezența cerșetorilor la Iași. Trebuie să intervenim repede și cu toate mijloacele! Nu vorbim despre combaterea altruismului și a grijii pe care un om trebuie să o aibă pentru cel de alături, dar nici nu putem lăsa ca acest fenomen să devină necontrolabil!”, a declarat primarul Mihai Chirica, în cuvântul adresat participanţilor la evenimentul de lansare a campaniei.