Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a semnat miercuri contractul de achiziție publică de servicii de proiectare pentru obiectivul de investiţii “Construire și dotare Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași”.
Licitația organizată de administraţia judeţeană a fost câștigată de Asocierea SC Cubicon Invest SRL Baia Mare-Mansart Corporate SRL Tg. Mureș, care trebuie să realizeze studiul de fezabilitate și documentațiile tehnice de obținere a avizelor și autorizației de execuție.
Valoarea contractului este de 2.259.106 lei fără TVA, iar termenul de finalizare, patru luni.
“Pentru echipa de la Consiliul Județean, concretizarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a fost de la început o prioritate. Această unitate medicală reprezintă o nevoie reală și urgentă a comunității, având în vedere că incidența bolilor cardiovasculare este pe primul loc în Moldova. Suntem dedicați acestui proiect major și îmi doresc aceeași implicare de la toți partenerii cu care vom lucra pentru a-l transforma în realitate”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iaşi, după semnarea documentului.
“Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, pe care l-am gândit împreună cu colegii noștri și cu cei din administrația Consiliului Județean, este unul fără echivalent în România, pentru că vor fi în jur de 27 de departamente, iar șapte dintre ele nu mai există în țara noastră la ora actuală. Va fi un spital al viitorului, un spital care ar trebui să fie modern și peste o sută de ani de acum înainte”, a afirmat, la rândul său, prof. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare de la Iași.
Ovidiu Ionuț Neagu, reprezentantul asociaţiei de firme câştigătoare a licitaţiei, a dat asigurări că investiţia va fi finalizată în termenul prevăzut în contract şi că lucrarea va fi una de cel mai înalt nivel.
“Ne bucurăm că putem face parte dintr-un proiect de o asemenea anvergură. Cunoaștem cât este de important pentru comunitatea ieșeană și nu numai și suntem convinși că va avea un impact major pentru sistemul medical din România. Ne vom da silința să realizăm un proiect foarte bun și ne-am asumat să ne încadrăm în termene”, a spus acesta.
Potrivit proiectului, Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi va fi construit la Miroslava, pe o suprafaţă de 12 hectare, noua unitate medicală urmând să deservească în final peste 5.5 milioane de locuitori din toate cele opt judeţe ale Moldovei, la care se adaugă cei din zonele de peste graniță (Republica Moldova şi Ucraina).
Terenul pe care urmează să fie ridicată construcţia are acces la șoseaua de centură a municipiului Iași, având de asemenea legătură directă cu Drumul European 85 și Drumul Județean 248A. De asemenea, zona nu are restricții pentru realizarea unui heliport, necesar unui spital la standarde cu adevărat europene.
Institutul Regional de Boli Cardiovasculare va fi, practic, un holding de spitale și clinici care vor concura în tratamentul bolilor cardiovasculare, recuperării cardiologice şi a altor activități conexe.
Unitatea va include ambulatoriu și triaj primire urgențe, clinică de chirurghie cardiovasculară pentru adulți, clinică de chirurghie infantilă, clinică de cardiologie, clinică de prevenție și recuperare cardiovasculară, clinică de îngrijiri paleative cardiovasculare.
Holdingul va cuprinde, de asemenea, farmacii aferente fiecărei clinici, bibliotecă cu 2-3 săli de studiu, săli de conferințe, laboratoare de analize și alte investigații necesare bolnavilor, policlinică, săli de studiu pentru studenții în practică, hotel pentru bolnavii veniți în tratament din alte zone ale țării sau străinătate, cantină pentru spital/restaurant vizitatori, garaj auto/elicopter, grup administrativ, atelier de dezinfecție, dotare cu aparatură de ultimă generație/ambulanțe și elicopter, spălătorie, etc.
Spitalul va asigura, după finalizare, câteva sute de noi locuri de muncă pentru medici, cadre medii și specialişti cu înaltă calificare.
Valoarea estimată pentru construirea viitorului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară este aproximativ 350 milioane de euro.