După trei înfrângeri consecutive, ieşenii dau semne că au depăşit “pasa proastă” în care intraseră la începutul sezonului, obţinând joi seara, în Banat, împotriva Politehnicii Timişoara, cea de-a doua victorie la rând, după ce în urmă cu o săptămână trecuseră, pe teren propriu, de Universitatea Cluj, de o altă candidată la promovare.
Meciul de pe Stadionul “Dan Păltinişanu”, disputat în prezenţa a circa 2.000 de spectatori, a avut două reprize distincte, prima în care cele două formaţii au jucat excesiv de prudent, fără mari ocazii de gol la cele două porţi, şi o a doua, în care jocul a fost mult mai animat.
Când toată lumea de pe stadion se împăcase deja cu gândul remizei, Sekou Camara (min. 90+3) reia frumos cu capul, din careu, balonul trimis din corner de Francisc Cristea.
Iaşul obţine trei puncte mari pe terenul unei formaţii care pierde foarte rar acasă.
Poli Timișoara: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Oanea – Ignea, Lazăr – Andrei, D. Benzar (min. 80 Axente), Bîrnoi (min. 70 Zaluschi) – Ursu (min. 61 Hațeganu
Poli Iaşi: Popescu – Onea, Cană, Plămadă, Serediuc – Mihalache, Okan (min. 61 Istrate) – Stan (min. 71 Iurașcu), Fr. Cristea (min. 90 Târșa), Pelivan (min. 71 Torres) – Camara.
În urma acestui succes, elevii lui Costel Enache urcă pe locul 10 în clasament, ieşenii având şase puncte după cinci etape.
Campionatul Ligii 2 se întrerupe timp de două săptămâni, pentru a face loc meciurilor echipelor naţionale, acesta urmând a fi reluat sâmbătă, 11 septembrie, cu etapa a VI-a, în care CSM Politehnica Iaşi va întâlni, în Copou, pe FC Buzău.