Cei mai talentaţi juniori vor fi legitimaţi la CSM Politehnica Iaşi

Reprezentanții cluburilor și asociațiilor sportive din Iaşi cu activitate la nivel de copii și juniori au participat vineri la o întâlnire organizată de noul manager al Academiei CSM Politehnica Iaşi, Cezar Honceriu, având cate mă situaţia actuală şi perspectivele de dezvoltare a fotbalului juvenil autohton.

La întâlnirea la care a participat și prof. Ilie Gheorghică, directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) Iaşi, vicepreședintele Consiliului Director al CSM Politehnica Iaşi, concluzia unanimă a fost că se impune o strategie a cluburilor și autorităților locale, în care punctul principal să fie reprezentat de copiii comunității și traseul lor fotbalistic de la inițiere până la marea performanță.

“Ca urmare a dialogului constructiv, reprezentanții cluburilor și asociațiilor sportive au căzut de acord asupra unei strategii comune care implică obiective și soluții atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. În această idee, vor fi semnate protocoale de colaborare, dar și realizarea unui memorandum către autoritățile locale în care prioritară, datorită numărului mare de echipe ce urmează să joace în competițiile 11 vs. 11, este solicitarea ca terenurile de joc pe gazon natural de dimensiuni omologabile în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal să fie reabilitate și modernizate”, se arată într-un comunicat de presă, remis redacţiei după încheierea discuţiilor.

Pe plan sportiv, a fost acceptată propunerea ca cei mai buni copii U19 și U17 să fie legitimați la CSM Politehnica Iași, deoarece este singura structură sportivă din județ reprezentată în Liga Elitelor. În acest caz, cluburile și asociațiile la care aceștia au fost formați vor fi recompensate în funcție de nivelul atins de fiecare jucător.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;