PROIECT: Ieşenii vor putea deveni voluntari în cadrul Poliţiei Locale

Ieșenii care doresc să ajute la creșterea siguranței publice vor avea posibilitatea să se înscrie în programul de voluntariat al Poliţiei Locale, se arată într-un proiect de hotărâre iniţiat de conducerea acestei instituţii şi care urmează să fie supus spre aprobare în cadrul şedinţei ordinare din  luna septembrie a Consiliului Judeţean.

Potrivit unui draft prezentat vineri membrilor Comisiei de coordonare, situații de urgenţă și pentru petiții din cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) de Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, voluntarii îşi vor desfăşura activitatea în domeniile comunicare, ordine și siguranță publică, trafic rutier şi protecția mediului, aceştia urmând să participe la acțiuni de patrulare în echipe mixte formate dintr-un polițist local și un voluntar.

La întâlnirea de vineri, de la comisie, au fost prezenţi, printre alţii, Bogdan Dumitrache și Cristian Pânzaru, voluntari în cadrul proiectului “Soluții Colaborative pe Zona de Ordine și Siguranță Publică al Asociației Civica Iaș”i.

“Acest proiect este un exemplu de buna colaborare intre instituțiile de ordine public şi societatea civilă în cadrul ATOP. După implementarea programului de voluntariat la Poliţia Locală a municipiului Iași, ne propunem să extindem acest proiect în județ, ca model de bună practică”, a declarat Romeo Vatră, preşedintele ATOP Iaşi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;