În stagiunea 2021/2022, ieşenii îşi doresc cel mai mult să vizioneze spectacole de operă, urmate de cele de balet, operetă şi musicall-uri, arată rezultatele unui sondaj realizat de Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI).
În luna august, iubitorii muzicii au avut posibilitatea de a răspunde la un chestionar pus la dispoziţie de ONRI pe pagina de Facebook privind genurile de spectacol pe care ar dori să le vadă în noua stagiune.
Potrivit rezultatelor finale ale chestionarului, ieşenii apreciază, în special, opera (28%), baletul (16%), opereta (16%), musicall-urile (16%), lucrările vocal-simfonice (14%) şi teatrul-dans (10%).
Având în vedere opţiunile ieşenilor, conducerea Operei anunţă că va ţine cont de acestea, genurile respective de spectacol urmând să se regăsească cu prioritate în viitoarea stagiune, care va debuta pe 12 septembrie.
“Vă mulțumim foarte mult pentru răspunsurile primite și vă asigurăm că vom studia cu maximă atenție fiecare sugestie pe care ați făcut-o. Totodată, în perioada următoare, Consiliul Artistic va analiza răspunsurile la întrebările adresate, astfel încât programul ulterior să se plieze pe preferințele publicului nostru drag”, se arată într-un comunicat al ONRI.
În altă ordine de idei, potrivit aceloraşi chestionare, spectacolele de operă cele mai apreciate de ieşeni în stagiunea trecută au fost, în ordine, „Carmen”, de Georges Bizet, şi „Don Quijote”, de Ludwig Minkus.
Printre surprizele pregătite ieşenilor de ONRI în noua stagiune se numără spectacolul de balet, „Frumoasa din pădurea adormită”, de Piotr Ilici Ceaikovski, și opera ”Il Trovatore”, de Giuseppe Verdi.