Pilotul Adrian Răspopa, care a fost implicat sâmbătă, la prânz, într-un grav accident la Hadâmbu, pe circuitul probei speciale 2 (PS2) din cadrul ediţiei din acest an a Raliului Iaşului, a decedat în cursul acestei după amieze la Spitalul Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon”, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva.
În urma accidentului, pilotul a fost suferit răni grave la nivelul bazinului, abdomenului şi la cap, fiind transportat de urgenţă, cu elicoperul SMURD, la spital.
Ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon”, Adrian Răspopa, care se afla în comă, a fost intubat şi ventilat mecanic. În ciuda eforturilor făcute de medici, acesta nu a mai putut fi salvat.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Accident grav în cea de-a doua zi a Raliului Iaşului, în care a fost implicat echipajul format din Adrian Răspopa (pilot) şi Cosmin Diacu (copilot) pe circuitul probei speciale 2 (PS2) de la Hadâmbu.
Din cauza unei manevre greşite, maşina condusă de cei doi – o Skoda Fabia S5 – a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat, în urma accidentului rezultând rănirea gravă a pilotului Adrian Răspopa, care a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale bolidului, fiind nevoie de intervenţia echipajelor SMURD pentru a-l scoate din habitaclu. Copilotul Cosmin Diacu a reuşit să iasă pe propriile picioare din maşină, acesta suferind răni uşoare.
Ambii piloţi au fost transportaţi cu un elicopter SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean “Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde au fost supuşi investigaţiilor de către medici.
“Pe locul 2 la general după PS1 la Raliul Iașului, echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieșire violentă în decor pe PS2 Hadâmbu. Echipajele SMURD au intervenit rapid pentru a-i prelua pe cei doi. Proba specială e întreruptă. Un elicopter îi preia pe cei doi membri ai echipajului pentru a-i transporta la Spitalul Județean de Urgență Iași. Proba specială cu numărul 2 se neutralizează. Adrian Răspopa a avut nevoie de intervenția medicilor, a fost stabilizat și e transportat de urgență la spital. Cosmin Diacu este în afara oricărui pericol, dar are nevoie de investigații suplimentare. Adrian Răspopa este deja la spital, unde se intervine în cadrul UPU. Echipajul medical a intervenit rapid atât la locul accidentului, cât și la unitatea medicală. Starea lui Adrian Răspopa este în continuare gravă, iar în acest moment se află în blocul operator, unde este supus unor intervenții chirurgicale”, au anunţat organizatorii pe pagina de socializare a evenimentului.
Potrivit dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi, starea pilotului Adrian Răspopa este una criticvă, acesta fiind intubat şi în stare de comă. “Pilotul se află în stare critică, în șoc hipovolemic și comă postresuscitare, este intubat, ventilat mecanic. Se fac investigații în ceea ce privește resuscitării și intrării în operație”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, care a adăugat că pilotul a suferit leziuni severe la nivelul bazinului, a abdomenului şi la cap.