”Golden Runner – Road Grand Prix”, prima competiție națională de ciclism cu dublă manșă, organizată la Iași

În perioada 15-16 iunie, municipiul Iași va găzdui prima competiţie naţională de ciclism cu manşă dublă – de şosea şi MTB, intitulată ”Golden Runner – Road Grand Prix Iași”. Pasionaţii de ciclism, profesionişti sau amatori, se vor întrece, timp de două zile, la cinci categorii, având la dispoziție două trasee deosebit de ofertante pentru a-şi dovedi calităţile în domeniu. Cei mai bine pregatiţi, care vor urca pe podium, vor fi răsplătiţi cu premii în bani şi produse. Organizatorul principal al competiției, Kartezian OOH Events, intenţionează ca prin intermediul acestei competiţii să încurajeze folosirea bicicletei pentru un oraş mai puţin poluat şi mai liber, un stil de viaţă sănătos şi practicarea sportului în aer liber atât de către copii cât şi de către adulţi, promovarea pădurilor şi traseelor din jurul Iaşului, protejarea mediului înconjurător, precum şi atragerea a câtor mai mulţi amatori în acest sport. ”Golden Runner – Road Grand Prix Iaşi” este înscrisă pe site-ul Federaţiei Române de Ciclism şi are două manşe: 15 iunie 2013 – circuitul de MTB – Traseul Bârnova – Dobravăţ – Slobozia – Dobrovăţ – Bârnova. 16 iunie 2013 – circuitul de şosea – B-dul Copou (Sadion – Str. Toma Cozma) Alex Ciocan, unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi rideri de la noi, este implicat direct în organizarea competiţiei. De peste 20 de ani în ciclismul de şosea de performanţă şi toata viaţa pe bicicletă, câştigător a numeroase titluri, el este prezent în viaţa iubitorilor de ciclism nu numai de pe bicicletă, ci şi online, pe blogul prin care împărtăşeste din experienţele adunate. “Pas cu pas, ciclismul va avea tot mai mulţi adepţi. Nu trebuie decât să arătăm că acest concurs merită atenţia întregii ţări, să-i tratăm pe participanţi cu respect şi sunt convins că Iaşul va deveni unul dintre oraşele cheie ale ciclismului. Are un potential fantastic. De ce 2 zile de concurs, una de şosea şi una de MTB? Pentru că este păcat ca acest concurs să fie doar pt cei din zonă. Iaşul este prea interesant pentru a nu-i convinge şi pe cei de la 3-4 sute de km să vină şi să participe. Este foarte atrăgător să vii pentru 2 zile de concurs. Mai ales că îmbină tot ce are ciclismul mai bun: road şi MTB”, a declarat Alex Ciocan. Cei interesaţi pot obţine informaţii cu privire la înscriere, trasee, premii, regulament şi alte detalii, pe site-ul competiţiei: www.goldenrunner.ro, e-mail: inscrieri@goldenrunner.ro.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;