Premierul Florin Cîţu şi-a prezentat, vineri, la Iaşi, în faţa membrilor Colegiului Director Judeţean, moţiunea cu care acesta speră să fie ales în funcţia de preşedinte al partidului la Congresul din 25 septembrie.
În faţa clădirii în care s-a desfăşurat întâlnirea, premierul a fost huiduit de un grup de persoane, care şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care Iaşul este tratat la nivel central.
Protestatarii au scandat “Trădătorii, trădătorii” şi “Ruşine”, declarând că “Moldova nu îl vrea pe Florin Cîţu premier”.
În discursul rostit în faţa membrilor de partid care-l susţin pentru funcţia de preşedinte al PNL la Congresul din 25 septembrie, şeful Executivului s-a referit, printre altele, şi la situaţia politică actuală, arătându-se dezamăgit de comportamentul pe care l-a avut USR PLUS vis-à-vis de cele întâmplate joi în plenul Parlamentului, la citiurea moţii de cenzură.
“L-am văzut ieri (joi – n.r.) în Parlament pe liderul USR PLUS stând pasiv şi uitându-se cum acei parlamentari fără mască bruscau un coleg de-al meu şi nu spunea nimic. Astfel de atitudini nu pot fi tolerate. Dan Barna avea posibilitatea în Parlament să pună stop acestor evenimente. Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european, un partid care nu susţine violenţa de niciun fel în Parlamentul României. Din păcate, se pare că m-am înşelat“, a declarat Florin Cîţu.
Florin Cîţu a mai afirmat că mulţi dintre membrii şi simpatizanţii USR PLUS “sunt dezamăgiţi” de faptul că liderii acestei formaţiuni politice au decis să facă alianţă cu AUR pentru căderea Guvernului pe care-l conduce.
“Nu poate nimeni să nege că ieri acţiunile celor de la AUR nu au fost susţinute de conducerea USR. Fac apel la oamenii din USR care încă simt pro-european şi vor democraţie în România să se dezică de acţiunile liderilor lor“, a spus premierul.
În ceea ce priveşte situaţia economică actuală, şeful Guvernului a declarat că “are încredere” că Banca Naţională a României va interveni pentru a temepera “dinamica inflaţiei”, care la sfârşitul lunii august a atins pragul de 5,3%.
Florin Cîţu s-a referit în discursul său şi la creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale, afirmând că propunera de îngheţare a preţurilor la aceste servicii, înaintată de PSD, este nerealistă.
“Deja o parte dintre soluţii le-am prezentat pentru această provocare în această iarnă, creşterea preţului la energie, compensare a unei părţi importante din facturi. Plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană, nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că în această iarnă românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi”, a precizat premierul.