Ştiinţa Miroslava continuă să-şi dezamăgească suporterii în acest debut de campionat, după ce sâmbătă după amiază, elevii lui Cristi Popovici au pierdut din nou pe teren propriu, cu scorul de 0-1 (0-1), în faţa formaţiei Sporting Juniorul Vaslui, într-o partidă contând pentru etapa a III-a a Seriei 1 din Liga 3.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Valentin Hagiu în minutul 10.
Pentru ieşeni este cea de-a doua înfrângere consecutivă pe terenul din Uricani, după ce, în urmă cu două săptămâni, aceştia pierduseră, tot cu scorul de 0-1, meciul disputat în compania lui Dante Botoşani.
În celelalte întâlniri din Seria 1, care au avut loc sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Bucovina Rădăuţi – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-0, Şomuz Fălticeni – CSM Paşcani 2-1, Foresta Suceava – CSM Bacău 2-1, Huşana Huşi – Dante Botoşani 1-1.
Clasament: 1. Ceahlăul Piatra Neamţ – 7 p, 2. Bucovina Rădăuţi – 7 p, 3. Dante Botoşani – 7 p, 4. Şomuz Fălticeni – 7 p, 5. Sporting Juniorul Vaslui – 4 p, 6. Foresta Suceava – 3 p, 7. Huşana Huşi – 1 p, 8. CSM Bacău – 1p, 9. Ştiinţa Miroslava – 1 p, 10. CSM Paşcani – 0 p.
Etapa viitoare (sâmbătă, 18 septembrie): CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Dante Botoşani, CSM Bacău – Huşana Huşi, Sporting Juniorul Vaslui – Foresta Suceava, CSM Pașcani – Ştiinţa Miroslava, Bucovina Rădăuţi – Şomuz Fălticeni.