Peste 100.000 de persoane au tranzitat Aeroportul Internaţional Iași în luna august

Aeroportul Internațional Iași se află pe un trend ascendent în ceea ce privește numărul de pasageri procesați.

Astfel, potrivit datelor oficiale, luna august a fost cea mai aglomerată din an la acest capitol, Aeroportul Iași înregistrând un număr total de 116.390 de pasageri îmbarcați și debarcați, ceea ce reprezintă 90% din volumul de trafic din august 2019.

Comparativ cu luna august a anului 2020, când a fost raportat un număr de 61.128 de pasageri, creșterea recentă este de 90,40%, iar față de luna iulie a acestui an (89.292 pasageri), se observă un avans de 30,34 procente.

O evoluție favorabilă se observă și în ceea ce privește numărul de mișcări ale aeronavelor – în luna august a acestui an au fost 1.016 decolări și aterizări pe Aeroportul Iași, cu 51,19% mai multe față de luna similară a anului precedent și cu 15,54% în plus față de luna iulie a anului în curs. În perioada ianuarie-august 2021, Aeroportul Iași a fost tranzitat de 363.566 de persoane.

“Evoluția recentă a traficului aerian se datorează măsurilor de relaxare adoptate de state, dar și ca urmare a procesului de vaccinare și testare a populației, odată cu (re)deschiderea unui număr tot mai mare de rute aeriene. Chiar dacă revenirea la nivelul de trafic din 2019 este preconizată abia pentru anul 2024, în ultimele luni s-au înregistrat creșteri ale valorilor de trafic pe toate aeroporturile din România și, implicit, și pe Aeroportul Internațional Iași”, precizează reprezentanţii aeroportului într-un comunicat de presă.

În prezent, pe Aeroportul Iași operează curse regulate şase companii aeriene: Tarom, Blue Air, Wizz Air, Austrian Airlines, Lufthansa și Hisky, iar pe durata sezonului estival au realizat zboruri charter și sezoniere companiile Tarom, Wizz Air, Air Bucharest, Aegean şi Animawings.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;