Inspectoratul Școlar Județean organizează testarea inițială a elevilor

Începând de luni, 20 septembrie, și până pe 1 octombrie, Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași organizează în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din rețeaua educațională județeană testarea inițială cu subiecte unice a elevilor de gimnaziu și de liceu, administrată pentru un număr de zece discipline de studiu.

„Elevii vor susține câte un test în fiecare zi a acestei perioade, iar timpul de lucru pentru fiecare probă în parte nu va depăși 50 de minute. Conform Calendarului de testare trimis în școli, în prima săptămână se vor susține testele pentru Limba și literatura română, Matematică, Limba modernă 1, Limba modernă 2 și Fizică. În a doua parte a acestei perioade, începând cu 27 septembrie, se vor susține probele pentru Chimie, Biologie/Anatomie, Istorie, Geografie și Informatică. Precizăm că elevilor de gimnaziu nu le vor fi administrate teste pentru disciplinele care sunt în primul an de studiu”, se arată într-un comunicat al IŞJ Iaşi.

Scopul acestei evaluări unitare este de a realiza o diagnoză obiectivă privind nivelul de pregătire a elevilor pe fondul traversării unei ample perioade de criză educațională generată de contextul pandemic.

Începând cu 12 martie 2020 și până în prezent, în școlile din județul Iași procesul educațional s-a desfășurat în baza unor formule de învățare dintre cele mai diverse: fie on line, sincron sau asincron, fie hibrid, fie la distanță, prin pachete educaționale. Totodată, în anul școlar 2020-2021, mediile s-au încheiat în baza unei formule atipice, cu doar două note, fără teză. De aceea, pentru a putea configura demersuri educaționale adecvate și coerente, atât la nivelul clasei, respectiv al unității de învățământ, cât și la nivel județean, se impune o evaluare riguroasă a gradului de pregătire a elevilor.

„Testele inițiale și baremele de corectare au fost elaborate în consiliile consultative ale disciplinelor, sub directa coordonare a inspectorilor de specialitate, și vor fi trimise în școli, conform unei proceduri specifice, în fiecare zi din calendarul de testare. Atât profesorii, cât și elevii, împreună cu părinții lor știu că, prin acest demers cu caracter constructiv și nu critic (sau de ierarhizare), ne propunem să evaluăm obiectiv pierderile în învățare generate de criza pandemică și să venim în întâmpinarea nevoilor reale ale elevilor noștri cu măsuri  adecvate și corect calibrate didactic. Notele obținute în cadrul acestor evaluări nu se trec în catalog decât la solicitarea elevilor/ părinților.

Totodată, menționăm că testele inițiale cu subiect unic nu se aplică elevilor din școlile speciale și nici elevilor cu CES din școlile de masă care lucrează după programă adaptată. Evaluarea inițială a acestor elevi se va realiza în regim individualizat, cu instrumente specifice elaborate de către profesorii de la clasă”, se mai arată în comunicat.

Datele rezultate în urma administrării testelor inițiale cu subiect unic vor fi analizate în cadrul comisiei pentru curriculum din fiecare școală și vor genera un program de măsuri cu caracter remedial. La nivel județean, analiza și prelucrarea datelor se va realiza de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza ” din Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;