Centru de vaccinare anti COVID, deschis în Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu”

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași și cu Primăria Municipiului Iași (PMI), va deschide un centru de vaccinare anti COVID-19 în Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”.

Centrul va fi deschis de luni până sâmbătă, iar inaugurarea sa va coincide cu deschiderea anului universitar 2021 – 2022, de vineri, 1 octombrie.

Pregătirile pentru deschiderea centrului s-au întins pe ultima săptămână, când reprezentanții universității au trebuit să identifice un spațiu care să corespundă tuturor cerințelor DSP: să poată fi asigurate circuitele funcționale, intrarea și ieșirea să se facă prin locuri diferite, să fie o zonă de triaj, cât și una în care cei vaccinați să poată aștepta 15 minute după administrarea dozei.

„Am oferit în premieră, în România, gratuitate pentru o lună la cazare studenților vaccinați, conștienți fiind că vaccinarea trebuie stimulată, nu impusă. În același timp, trebuie să le oferim studenților, însă nu numai lor, ci și angajaților universității noastre, posibilitatea vaccinării chiar în campus, fără a fi nevoiți să se deplaseze prea departe. Deși suntem una dintre universitățile din țară cu un grad ridicat de vaccinare (peste 82% cadre didactice, 60% personal administrativ, 55% studenți cazați), ne dorim ca prin crearea acestui centru de vaccinare, de sine stătător, nu mobil, să reușim să creștem semnificativ aceste procente și, în fond, să ne desfășurăm activitatea în condiții de siguranță sanitară”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Odată inaugurat, centrul își va deschide porțile pentru toți cetățenii români care vor dori să se imunizeze, fiind inclus pe platforma națională de vaccinare. Va avea un program zilnic, de luni până vineri între 12.00 și 18.00, iar sâmbăta va fi deschis de la 10.00 la 16.00. Centrul se va afla în vestiarele de lângă terenul acoperit din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, în apropiere de cantina studențească, situat imediat lângă policlinică.

„În clădirea respectivă și sunt două vestiare și două birouri, în total pentru încăperi care vor putea fi folosite, cu patru ieșiri, asigurându-se astfel integral toate circuitele solicitate de DSP. Nu condiționăm accesul în cămine sau altundeva în funcție de vaccinare, dar suntem adepții acesteia, mai ales că un procent mare dintre angajații universității s-au vaccinat deja”, a declarat Sorin Iacoban, director general administrativ al TUIASI.

Din primele discuții purtate cu reprezentanții DSP Iași, la centrul din campus urmează să se regăsească doze din vaccinul produs de Pfizer&BioNTech, care necesită două administrări, cât și din serul produs de Johnson&Johnson, care presupune o singură doză. Importanța centrului este cu atât mai mare cu cât începând de marți, 28 septembrie, în România se administrează doza 3 a vaccinului pentru persoanele care au măcar 180 de zile de la finalizarea schemei complete, pentru a spori răspunsul imun.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;