Managementul Spitalului modular de la Leţcani va fi preluta începând de sâmbătă, 9 octombrie, de o echipă a Ministerului Apărării Naţionale, format din 25 de medici, asistenţi medicali şi brancardieri, se arată într-un comunicat emis de MApN.
”La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o echipă medicală formată din 25 de persoane constând în medici, asistenţi medicali, brancardieri, va prelua de sâmbătă, 9 octombrie, managementul Spitalului Modular de la Leţcani, judeţul Iaşi, astfel încât această unitate medicală mobilă să înceapă tratarea pacienţilor COVID-19”, a anunţat, vineri, Nicolae Ioan Ciucă, ministrul Apărării Naţionale.
”În acelaşi timp, reţeaua sanitară proprie a MApN continuă să asigure zilnic 34 de fluxuri de vaccinare cu vaccinurile Pfizer şi Moderna, în cele 11 spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, la care se adaugă Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „Gl. Aviator Victor Atanasiu”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ştefan Milcu” din Bucureşti”, se arată în comunicatul MApN.
Suplimentar, începând de luni, 11 octombrie, în cadrul centrelor de vaccinare care funcţionează în spitalele militare din Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara va fi înfiinţat şi câte un flux de vaccinare cu serul Johnson&Johnson, se mai precizează în document.