5:13 pm - Sunday April 20, 6904

Municipalitatea caută soluţii pentru agenţii economici din Nicolina

Primăria Municipiului Iaşi caută soluții pentru ca agenții economici de pe șoseaua Nicolina să își poată desfășura activitatea în condiții rezonabile. “În paralel cu extinderea benzii unice pentru transportul public de la intersecția cu strada Sălciilor (Lidl) și Belvedere, spre Rond Vechi CUG (Selgros), prima bandă de circulație, pe ambele sensuri, a fost eliberată de autoturismele parcate neregulamentar, pentru a facilita traficul rutier. Din acest motiv, agenții comerciali din zonă au semnalat că se confruntă cu dificultăți în aprovizionarea magazinelor. În aceste condiții, municipalitatea încearcă să identifice cele mai bune soluții, în funcție de amplasarea societăților comerciale și de configurația și regimul terenurilor, și le va comunica în perioada următoare”, precizează reprezentanţii municipalităţii într-un comunicat de presă.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;