5:32 pm - Tuesday November 24, 5220

Conferinţă internaţională despre prelucrarea deşeurilor agroindustriale, la Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii

În cadrul proiectului transfrontalier IntelWastes finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași au avut loc o serie de evenimente menite să vină atât în ajutorul cercetătorilor, cât și al companiilor din sectorul agroalimentar.

Astfel, în perioada 7-8 octombrie a fost organizată Conferința Internațională „Intelligent Valorisation of Agro-industrial Wastes”, principalele teme abordate fiind prelucrarea deșeurilor agroindustriale – element cheie al conceptului de bioeconomie circulară, valorificarea componentelor bioactive din deșeurile agroindustriale în industria alimentară, farmaceutică, cosmetică, dar și în aplicaţii privind protecția mediului. La conferință au participat cercetători și specialiști din domeniu, studenți, masteranzi, doctoranzi și factorii de decizie.

De asemenea, tot în cadrul proiectului transfrontalier, în perioada 15- 17 septembrie, la Universitatea de Științele Vieții din Iași a avut loc un instructaj practic privind aplicarea tehnicilor HPLC în analiza deşeurilor industriei agroalimentare: “Training – analysis of agro-food industrial wastes. Application on HPLC techniques”, la care au participat specialiști din ambele instituții partenere în proiect. În cadrul evenimentului au fost efectuate demonstrații practice legate de analiza HPLC a compușilor bioactivi benefici care pot fi recuperați din deșeuri, dar și analiza unor componente nedorite, cum sunt reziduurile de pesticide.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;