Proiect cultural „Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediția a VIII-a”

Asociația Iubire și Încredere anunță deschiderea proiectului cultural „Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediția a VIII-a”, prin intermediul căruia se urmărește adaptarea manifestării corale la contextul pandemic și dincolo de convențional. Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași, prin Programul anual de finanțare în baza Legii 350/2005 pentru pentru anul 2021.

Obiectivele proiectului sunt următoarele: creşterea gradului de implicare a copiilor și tinerilor din Municipiul Iași și nu numai în activități artistice și culturale; încurajarea inițiativelor experimentale, inovatoare, originale; promovarea copiilor și tinerilor talentați; încurajarea schimburilor culturale, creșterea mobilității creatorilor și a produselor culturale; dezvoltarea publicului și creșterea accesului la actul de cultură, sprijinirea educației culturale pe întreg parcursul vieții; dezvoltarea cooperării locale, regionale, naționale și internaționale, crearea cadrului în care publicul poate participa la manifestări culturale  și artistice susţinute de copii şi tineri din Municipiul Iași și nu numai; încurajarea tuturor participanților la viața culturală de a găsi soluții inovative pentru a-și continua menirea și adaptarea mai ușoară a acestora la siuațiile dificile din perioada actuală și de asemenea, creșterea vizibilității și notorietății orașului Iaşi și a scenei culturale ieşene.

Grupul țintă

  • copii și tineri români şi străini, membri ai coralelor participante la Festival;
  • personalităţi muzicale din Municipiul Iași dar și din ţară şi străinătate;
  • publicul Municipiului Iași;
  • publicul larg, care urmăreşte activităţile Festivalului prin intermediul relatărilor şi transmisiunilor media;

Perioada de implementare a proiectului „Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediția a VIII-a” este 24 septembrie-24 noiembrie 2021. Pentru mai multe detalii accesați website-ul Asociației Iubire și Încredere.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;