Programul Cinematografului „Ateneu” în săptămâna 25-31 octombrie

După o săptămână cu premiere de top direct de la Festivalul de Film de la Cannes, proiecțiile continuă la Cinema Ateneu. Perioada 25-31 octombrie 2021 vine cu câteva noutăți în ceea ce privește evenimentele dedicate cinematografiei românești, dar și cu două premiere adresate întregii familii și apreciate, mai ales, în rândul celor mici.

Lungmetrajul Complet necunoscuți a fost regizat și adaptat de Octavian Strunilă și prezintă șapte prieteni, la o cină, într-un joc periculos. Pun telefoanele pe masă și decid ca orice mesaj, mail, apel telefonic primesc, să le citească cu voce tare sau să răspundă pe difuzor. Câte secrete se află? Cât de mult se cunosc ei, de fapt?

În filmul Privește către cer e dragoste la prima vedere când Lisa și Giorgi se întâlnesc, din întâmplare, pe o stradă din orașul georgian Kutaisi. Dragostea îi lovește atât de neașteptat, încât uită până și să se întrebe unul pe celălalt cum îi cheamă. Înainte de a-și vedea fiecare de drum, decid să se întâlnească ziua următoare. Dar habar nu au că un blestem se abate asupra lor. O să reușească ei să se întâlnească din nou? Și dacă da, o să se recunoască?

Un loc ca oricare altul/Nowhere Special este o poveste sensibilă, unde un tată află că mai are câteva luni de trăit, iar de aici începe o luptă în căutarea unei familii perfecte pentru fiul său de numai patru ani. Pentru realizarea filmului, regizorul Uberto Pasolini s-a inspirat dintr-o poveste reală.

Scara, film inspirat din fapte și întâmplări reale, are premiera de gală la final de săptămână, în prezența regizorului Vlad Păunescu și a producătorului filmului, Oana Păunescu. Producția urmăreşte parcursul spiritual al lui Andrei, un tânăr actor sensibil şi inadaptat social pe care îl întâlnim mai întâi în anii ’80, când participă fără să vrea la demolarea bisericii Sfânta Vineri. După căderea comunismului, orbit de iluzia libertăţii şi a democraţiei, Andrei se loveşte de o serie de evenimente brutale, momente ce au marcat profund istoria recentă a ţării. Vlad Păunescu spune pentru Cinemagia că filmul este inspirat de viaţa actorului Dragoş Pâslaru, care s-a călugărit la sfârşitul anilor ’90, dar „poveştile adiacente sunt rolul unei fantezii fără de care viaţa ar fi monotonă”.

Probabil ştim că există o grămadă de lucruri pe care nu le-am făcut sau experienţe pe care am vrea să le trăim din nou. Aceasta e povestea din Ailo – Aventuri în Laponia. O poveste despre cum s-a născut, despre cum a crescut şi despre cum a fost iubit. Eroul nostru este un pui de ren din Laponia. Sunt zeci de mii ca el în această regiune. Coarnele renilor cresc mereu noi în fiecare an. Aceste animale sunt înzestrate cu tot ce trebuie pentru a supraviețui în mediul polar, blana lor le permite să suporte temperaturi de -40°C și se pot mișca prin zăpadă datorită copitelor mari. Renii mănâncă iarbă și mușchi, dar cel mai mult le plac lichenii.

În Lupul și leul: O prietenie ca-n povești o vom vedea pe Alma, care, după moartea bunicului ei, decide să se întoarcă la casa ei din copilărie – o insulă mică în inima pădurii maiestuoase canadiene. În timp ce este acolo, ea salvează doi pui neajutorați: un lup și un leu.

Ȋntre ei se va crea o legătură specială, dar lumea lor se prăbușește în momentul în care pădurarul descoperă animalele și le ia. Cei doi frați pui vor începe acum o călătorie plină de pericole prin Canada, pentru a se reuni cu Alma.

Programul filmelor poate fi consultat pe www.cinemaiasi.ro, unde sunt puse în vânzare și biletele pentru fiecare proiecție.

Accesul se face conform regulilor impuse de autorități. Detalii pe pagina de facebook Cinema Iași.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

25 octombrie

16.00 – Complet necunoscuți – (regia Octavian Strunilă) – AP 12

18.00 – Privește către cer – What Do We See When We Look at the Sky? – (regia Aleksandre Koberidze) – AG

27 octombrie

16.30 – Un loc ca oricare altul – Nowhere Special – (regia Uberto Pasolini)  – AG

18.30 – Complet necunoscuți – (regia Octavian Strunilă) – AP 12

29 octombrie

18.00 – Scara – (regia Vlad Păunescu) – PREMIERĂ – PROIECȚIE DE GALĂ ÎN PREZENȚA ECHIPEI – AP 12

30 octombrie

14.00 – Ailo – Aventuri în Laponia – (regia Guillaume Maidatchevsky) – PREMIERĂ – 2 D/Dublat – AG

31 octombrie

14.00 – Lupul și leul: o prietenie ca-n povești – Le loup et le lion – (regia Gilles de Maistre) – PREMIERĂ – 2D/Dublat – AG

Preț bilet proiecție de gală: 15 lei

Preț bilet normal: 12 lei

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;