Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD) și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice au organizat miercuri, 5 iunie 2013, la Iași, seminarul Natura 2000 – opțiunea verde pentru bunăstarea României, eveniment de informare dedicat organizațiilor, publicului și presei din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în cadrul campaniei naționale de conștientizare InfoNatura2000.
Au susținut prezentări: Radu Vădineanu, manager în cadrul CNDD, despre activitățile campaniei și studiul sociologic realizat la nivel național în ianuarie 2012 privind rețeaua Natura 2000, Galea Temneanu, purtător de cuvânt în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Iași, despre experiența reglementării rețelei Natura 2000 și Adrian Oprea, biolog la Gradina Botanică “Anastasie Fătu” din Iași, fost administrator al sitului Valea lui David. Participanții au vizionat un spot-video din serialul documentar Natura 2000 în România. Participanții au exprimat opinii asupra necesității acordării de plăți compensatorii și a modalității de desemnare a siturilor.
Participanții au primit trei volume realizate în premieră: Albumul Natura 2000, Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România, Agenda Natura 2000 pentru 2013-2014.
La seminar au participat reprezentanți ai Agențiilor de Protecție a Mediului, Comisariatelor teritoriale ale Gărzii de Mediu, Consiliilor Județene, Agențiilor de Dezvoltare Regională, Direcțiilor Silvice, Direcțiilor Agricole, Apele Române–direcțiile teritoriale, Camerelor de comerț, Institutelor de cercetare și Universităților, ONG-uri, custozi/administratori de situri Natura 2000 și mass-media.
În perioada 28 mai – 27 iunie 2013 se desfășoară 8 seminare regionale privind importanța conservării biodiversității prin rețeaua Natura 2000. Rolul acestor evenimente este informarea publicului asupra caracteristicilor și a beneficiilor oferite de rețeaua Natura 2000. Scopul principal al rețelei este de a găsi soluții pentru a permite desfășurarea activităților economice “prietenoase cu mediul” simultan cu protecția biodiversității și nu de a interzice activitățile umane, libera circulație a persoanelor sau de a limita dreptul la proprietate. Siturile Natura 2000 oferă oportunitatea desfășurării de activități ecoturistice, pășunat și cosit cu moderație, dezvoltarea agriculturii ecologice ceea ce crește valoarea produselor locale, dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale. În România au fost declarate până în prezent 530 de situri Natura 2000.
Proiectul cu titlul InfoNatura 2000 – “Campanie naţională de conştientizare privind importanța conservării Biodiversităţii prin Rețeaua Natura 2000 în România” este co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”. Durata proiectului este de 36 de luni, între 14 decembrie 2010 – 31 decembrie 2013.