Expoziţia “Flori de toamnă”, aflată la cea de-a 45-a ediţie, îşi deschide porţile la finalul săptămânii

În perioada 30 octombrie – 21 noiembrie, Grădina Botanică “Anastasie Fătu” din Iaşi găzduieşte cea de-a 45-a ediţie a expoziţiei „Flori de toamnă”, care va fi deschisă publicului zilnic, între orele 9:00-16:00. Prețul unui bilet este de 15 lei, iar pentru grupurile organizate – de 5 lei. Taxa intrare pentru elevi, studenți, pensionari, grupuri formate din cel puțin zece persoane la expoziții florale este de 8 lei.

Cu această ocazie, ieşenii vor putea admira, pe aproximativ trei hectare, în secțiile exterioare și în sera expozițională, 215 varietăți horticole de crizanteme și 210 varietăți de tufănele sau dumitrițe. În spaţiile expoziţionale, pe lîngă crizanteme vor fi prezentate colecţii reprezentative de varză ornamentală, ardei și dovleci decorativi, precum şi eşantioane de fructe şi seminţe care aparţin unor specii de plante indigene și exotice.

În cadrul serelor va fi prezentată colecția de ardei iuți decorative, care reunește zece specii și subspecii, cu 125 de soiuri și hibrizi, dintre care 12 soiuri vor fi expuse pentru prima dată cu prilejul acestei ediții. În aceleași spații vor fi prezentate 16 specii și soiuri ale genului Solanum, taxoni cu importanță științifică și economică, specii toxice și medicinale, printre noutăți numărându-se zârna de catifea, originară din Argentina, ale cărei fructe sunt surse de pigmenți violet, planta de kerosen originară din America de Sud, planta toxică pentru om dacă este ingerată și iritantă dacă este atinsă și zârna africană, specie ale cărei frunze sunt bogate în vitamine și minerale.

În cadrul expoziţiei vor fi expuse și eșantioane de fructe și semințe provenind de la specii de plante cultivate în spațiile exterioare și în serele Grădinii Botanice din Iași, care invită publicul să exploreze rolul biologic al acestora și semnificația acestora pentru diferite culturi ale globului.

Grădina Botanică din Iași, înființată la data de 10 august 1.856, poartă numele fondatorului său, medicul și naturalistul Anastasie Fătu, fiind prima instituţie de acest fel înfiinţată în România.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;