Iașul, gazda ediției din acest an a Festivalului Național de Teatru de Păpuși și Pantomimă, destinat elevilor cu deficiențe de auz

Liceul Tehnologic Special “Vasile Pavelcu” Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi, Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi şi ArtEd România  anunță organizarea miercuri, 12 iunie, a celei de-a V-a ediții a Festivalului Naţional de Teatru de Păpuşi şi Pantomimă “Prichindeii veseli”, destinat  elevilor cu deficienţe de auz. Manifestarea, care se va desfășura miercuri, 12 iunie, începând cu ora 9.00,  la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi, la participă elevivi cu deficiențe de auz din întreaga țară, este inclusă în Calendarul Naţional al Activităţilor Educative al Ministerul Educaţiei Naţionale. ”La cele două secţiuni ale festivalului, respectiv teatru de păpuşi şi pantomimă, sunt aşteptaţi participanţi elevi cu deficienţă de auz din Bivolărie, Bucureşti, Buzău, Cluj, Focşani, Galaţi,Timişoara, Vaslui şi Iaşi. Printre spectatori se vor afla şi invitaţi speciali, respectiv elevi cu deficienţe de auz, însoţiţi de cadre didactice din Cehia, Polonia, Ungaria și Turcia”, a declarat prof. Coca Vasiliu, directorul Liceului Tehnologic Special ”Vasile Pavelcu” din Iași. Festivalul, care a devenit deja unul tradiţional, se înscrie printre evenimentele de referinţă pentru cultura surzilor din România, comunitate care are propria identitate şi un specific bine definit.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;