Greva şoferilor de autobuz continuă. Protestatarii resping orice negociere cu conducerea

Compania de Transport Public (CTP) Iași se află de câteva săptămâni într-un proces de negociere cu organizațiile sindicale din cadrul instituției, în scopul majorării salariilor șoferilor și ale vatmanilor, potrivit normelor prevăzute de Codul Muncii și Contractul Colectiv de Muncă. “Astfel, blocarea activității de transport public cu autobuzul de către un grup de șoferi, care a organizat o grevă spontană în ziua de 2 noiembrie 2021 este considerată nelegală, afectând zeci de mii de călători, dar și funcționarea optimă a companiei. Conducerea CTP Iași, în prezența primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, și a viceprimarului Daniel Juravle, a purtat un dialog cu organizatorii formei de protest și, deși aceasta a avansat diferite variante de negociere, toate propunerile au fost respinse de către reprezentanții manifestanților”, se arată într-un comunicat emis în această după amiază de conducerea Companiei de Transport Public. În document se precizează  că, în acest moment, salariul de bază brut al unui șofer debutant este de 2.640 de lei, la care se adaugă diferite sporuri. De asemenea, salariul de bază brut al unui șofer cu un an de vechime în această activitate (indiferent de locul de muncă în care a acumulat perioada de vechime), este de 2.974 de lei, la care se adaugă diferite sporuri: 25% pentru orele de noapte lucrate în intervalul orar 22-6, 100% pentru orele lucrate în weekend și sărbătorile legale, 10% pentru orele de conducere a unui autobuz articulate, 10-15% – spor de trafic – pentru toate orele lucrate în zilele lucrătoare, 5-25% spor de vechime în muncă, 80% spor anual de stabilitate, acordat cu îndeplinirea unor condiții, printre care nesuspendarea contractului pe parcursul unui an de zile. Din suma rezultată din salariul de bază plus sporuri sunt reținute contribuții și impozite. Salariul mediu net al unui șofer al CTP Iași, în primele șase luni ale acestui an, este de 3.227,67 lei, iar cel brut, de 5.562,17 lei. La acesta se adaugă valoarea tichetelor de masă, 20 lei/zi lucrată, și a voucherelor de vacanță, 1.450 lei/an. Pentru a susține cheltuielile privind acordarea salariilor tuturor angajaților instituției, bugetul de venituri și cheltuieli al CTP Iași a fost suplimentat, pe 1 noiembrie 2021, cu 11% – 15.518.000 lei, prin hotărâre de Consiliu Local. “Compania de Transport Public Iași face toate demersurile necesare deblocării situației și ieșirea autobuzelor la stradă. Le cerem scuze călătorilor pentru situația neprevăzută apărută”, se mai arată în încheierea comunicatului CTP. Reamintim că mai mulţi şoferi de autobuz din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) au refuzat să iasă la stradă în această dimineaţă. Protestul a fost declanşat în jurul orei 4.30, la intrarea în tură, având drept consecinţă lipsa autobuzelor de pe trasee. Angajaţii solicită mărirea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, asta în condiţiile în care, ieri, Consiliul Local a aprobat rectificarea bugetului CTP cu aproxiamativ 5 milioane de lei, respectiv de la 70,7 milioane de lei la 75,4 milioane de lei. Pentru buna desfăşurare a transportului în comun şi pentru a suplini lipsa autobuzelor la stradă, conducerea CTP a suplimentat începând din această dimineaţă numărul tramvaielor de pe trasee.

Primarul este alături de angajaţii CTP, dar nu şi de instigatori

Într-un comunicat remis în această după amiază redacţiei de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iaşi se precizează că primarul Mihai Chirica și viceprimarul Daniel Juravle s-au deplasat la sediul Companiei de Transport Public (CTP), unde au discutat cu reprezentanții sindicatelor șoferilor, vatmanilor și personalului de întreținere. “Primarul și viceprimarul au încercat să poarte un dialog rațional inclusiv cu Ioan Gogu, unul dintre instigatorii protestului ilegal care a blocat activitatea de transport public cu autobuzele. Acesta are numai în acest an trei abateri disciplinare: avertisment pentru nerespectarea regulilor privind schimbarea direcţiei de mers şi încălcarea regulilor şi disciplinei stabilite în exploatarea şi administrarea mijloacelor de transport; reducerea salariului cu 5% pentru coliziune cu un alt autoturism în zona pasajului Nicolina, în urma nerespectării regulilor privind circulaţia; avertisment şi recuperarea franşizei pentru coliziune cu un alt autoturism în Rond Podul de Piatră (în data de 30 octombrie 2021).  Primarul Mihai Chirica a prezentat cu cifre și argumente situația complicată cu care se confruntă Municipiul Iași, în condițiile scumpirii explozive a combustibililor și nu numai și ale necesității urgente de a asigura încălzirea orașului, precum și celelalte servicii publice esențiale. În context, edilul-șef a cerut conducerii CTP să ia măsuri pentru a face rezerve de combustibili și să eficientizeze activitatea de transport public, astfel încât orice sumă economisită să fie folosită pentru creșterea veniturilor șoferilor, vatmanilor și personalului de întreținere. De altfel, conducerea CTP și reprezentanții legali ai sindicatelor din cadrul companiei poartă negocieri aplicate de mai multe săptămâni pentru creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă”, se arată în comunicatul Primăriei. „Nu voi participa niciodată la un simulacru de negociere în lipsa oricărui dialog real, rațional și responsabil! Am cerut conducerii CTP sancționarea urgentă a celor responsabili de această manifestare ilegală, evaluarea pagubelor produse cetățenilor și companiei și recuperarea daunelor de la cei care au încălcat Codul Muncii și contractul colectiv de muncă! Sunt alături de angajații onești ai CTP, știu că trăiesc vremuri grele, la fel ca majoritatea românilor, și susțin orice demers care le poate ridica nivelul de trai! Însă la acest rezultat trebuie să ajungem împreună, prin dialog corect și rațional, și în limitele posibilităților pe care le avem!”, a declarat, la rândul său, primarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;