5:13 pm - Sunday April 20, 4380

Record de naşteri în pandemie, la Maternitatea “Elena Doamna”

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie “Elena Doamna” din Iaşi a înregistrat în octombrie o creştere cu 50% a numărului de naşteri faţă de aceeaşi lună din anul 2017. Astfel, dacă în urmă cu cinci ani, aici s-au născut, într-o singură lună, 67 de copii, în 2021, în octombrie, au fost aduși pe lume o sută de nou-născuți. Creșterea este spectaculoasă, spun medicii, cu atât mai mult cu cât suntem în plină pandemie. ”Veștile sunt extrem de bune nu doar pentru maternitatea noastră, ci pentru întreaga comunitate. În contextul în care în jurul nostru totul pare să fie dominat de un cenușiu provocat de această pandemie care pare să nu se mai termine, echipa de la Maternitatea Elena Doamna are motive de speranță. Căci, ce poate fi mai frumos decât să vorbim despre nașteri, despre viață, în momentele în care în mai toate zilele auzim despre tot mai multe persoane răpuse de acest virus nemilos. Este o creștere a numărului de nașteri surprinzătoare și pentru noi având în vedere și contextul pandemic. Luna octombrie a fost cea mai încărcată de până acum, unitatea noastră fiind și singura de suport Covid pentru viitoarele mame.  Acest lucru a presupus un efort colectiv al personalului din cadrul maternității, dar mă bucur că am alături oameni dedicați trup și suflet pentru binele pacientelor și al nou-născuților. Cred că până la sfârșitul anului acest trend de creștere se va menține și vom reveni cu alte vești bune”, a declarat dr. Gabriel Martinescu, managerul Spitalul de Obstetrică  şi Ginecologie “Elena Doamna”.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;