Aprinderea iluminatului de Sărbători va avea loc în acest an, ca de obicei, de Ziua Națională, pe 1 Decembrie, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași. Pentru această iarnă, SC Servicii Publice SA a achiziţionat circa 700 de brazi în ghivece, care vor fi ornați și amplasați în toate zonele orașului. De asemenea, 14 brazi mari vor fi decorați și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție. În premieră, acestora li se vor adăuga o sută de confecții din lemn, în formă de brad, împodobite cu cetină și ornate cu ghirlande luminoase. “Punctele principale de atracție vor rămâne pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate și două tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă. Amenajări specifice de Sărbători vor fi făcute și în principalele ronduri (Podu Roș, Podul de Piatră, Fundație etc.)”, precizează reprezentanţii Primăriei. Firmele contractate de autorităţi au început să monteze și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală: pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (50 de figurine pe stâlpi), strada I. C. Brătianu (11 figurine), strada Gavriil Musicescu (23 de figurine), strada Elena Doamna (14 figurine), bulevardul Carol I (65 de traversări), strada Anastasie Panu (20 de traversări), strada Palat (20 de traversări), strada Sf. Lazăr (20 de figurine), Pasajul Alexandru cel Bun (25 de figurine), Pasajul Nicolina (20 de figurine) și Pasajul Socola (50 de figurine). O decizie privind organizarea Târgului de Crăciun în condiții de siguranță sanitară va fi luată și anunțată în perioada următoare.