Griviţa Roşie Bucureşti – Politehnica Iaşi 20-18. Oaspeţii, foarte aproape de surpriză

Politehnica Iaşi a cedat, duminică, la Bucureşti, în faţa formaţiei Griviţa Roşie cu scorul de 18-20 (8-10) într-un meci susținut în devans contând pentru ultima etapă a returului Diviziei Naționale de Seniori (DNS) la rugby. Formația noastră, pregătită de antrenorii Mihai Stuparu și Ioan Iftode, a dat o replică bună, a condus în prima parte a disputei, a înscris și ultimele puncte ale întâlnirii, dar a cedat în final la limită. Potrivit paginii de socializare a clubului, Trandaf a deschis scorul printr-un eseu, iar Michiduță a transformat o lovitură de pedeapsă de la peste 40 de metri. Era 8-0 pentru formația noastră, dar gazdele au înscris două încercări până la pauză. Grivița a marcat prima în actul secund (13-8), dar Michiduță a restabilit egalitatea (13-13) printr-un eseu, însă tot el a irosit transformarea dintr-o poziție ideală. Gazdele au urcat scorul la 20-13, iar juniorul Aghinei a marcat un eseu la ultima fază a meciului, însă n-a venit și transformarea care ar fi încheiat meciul la egalitate. Politehnica Iaşi: David, Matei, Vieru-Găină – Vasilache, Bișoc – Arariței, Holbocianu, Chiriac – Ilie, Michiduță (căpitan) – Trandaf, Curcan, Deliu, Husdup – Micu, apoi Goncear, Dimitriu, Ojog, Sandu, Bolat și Aghinei. „Am jucat în general bine, dar iar au apărut câteva nesincronizări pe care le pun pe seama lipsei de experiență – doar patru sau cinci dintre jucătorii noștri au mai mult de 23 de ani, restul sunt toți Under 23 – a neomogenizării formației și a faptului că jucăm cam rar, ultimul meci susținut desfășurându-se acum aproape o lună”, a declarat antrenorul Mihai Stuparu, la finalul întâlnirii. Următorul meci al ieşenilor este programat sâmbătă, la Galați, în compania formaţiei locale CSM.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;