Primarul Mihai Chirica asigură ieşenii că municipalitatea este pregătită pentru a face faţă iernii, toate direcțiile și societățile din subordine fiind mobilizate în acest sens. „Temperaturile au scăzut într-un mod evident, mai ales pe parcursul nopții. Diminețile sunt reci, cu temperaturi negative. Suntem pregătiți pentru a interveni cu acțiuni specifice sezonului rece. Parcul de utilaje este activ, autovehiculele sunt în stare de funcționare, unele sunt noi, echipele sunt mobilizate și există suficiente stocuri de materiale”, a declarat primarul Mihai Chirica, vineri, într-o conferință de presă.
SC Citadin SA
SC Citadin SA, companie care asigură și coordonarea Comandamentului de Iarnă, are la dispoziție 92 de utilaje și autovehicule, din care 39 sunt proprii, iar 53 închiriate, urmând să fie utilizate în funcție de vreme. Din numărul total, 10 sunt autobasculante cu lamă și sărăriță (8 proprii), două autobasculante, 44 autobasculante pentru transportul zăpezii (13 proprii), șapte tractoare cu plug tractat, 12 buldoexcavatoare multifuncționale cu lamă și cupă (două proprii), patru încărcătoare frontale, opt autoutilitare (trei proprii) și cinci autobasculante cu morișcă. În acest moment, compania are în stocuri 12 tone de motorină Euro 5 (dintr-un contract de 600 de tone), 2.620 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune (dintr-un contract de 12.000 de tone) și 103 tone de clorură de calciu (dintr-un contract de 3.000 de tone). Permanența (în ture de 12 ore) este asigurată de 33 de persoane, dintre care 23 muncitori, opt șefi de trasee, un supracontrol și un dispecer.
SC Servicii Publice SA
Pentru activitățile de întreținere a spațiilor verzi, tăieri / toaletări de arbori și intervenții în zonele de pantă, versanți, poduri, pasaje, parcuri, spații verzi și cimitire, SC Servicii Publice SA are la dispoziție 21 de utilaje, din care opt autobasculante, trei tractoare cu lamă pentru deszăpezire, patru buldoexcavatoare, două încărcătoare frontale și o automăturătoare. De asemenea, pentru intervențiile specifice de deszăpezire în zonele de versanți SC Servicii Publice SA dispune de stocuri de 50 de metri cubi material antiderapant.
SC Salubrius SA
În activitatea de deszăpezire a căilor pietonale vor fi implicați zilnic, în medie, aproximativ 200 de angajați ai SC Salubris SA, care vor avea la dispoziție 26 de utilaje, din care 10 utilaje de deszăpezire (cu plug și / sau lamă), cu dispozitiv de împrăștiere de antiderapant și transport, 10 motocultoare cu accesorii pentru zăpadă (lamă și turbină), trei utilaje de încărcare și trei autobasculante pentru transportul zăpezii. Totodată, pentru materialul antiderapant vor fi utilizate lăzi stradale. Salubris SA are în stocuri 24 de tone de clorură de sodiu (dintr-un contract de 1.000 de tone), 74 de tone de clorură de calciu (dintr-un contract de 1.000 de tone) și un contract de 100 de tone de nisip.
Compania de Transport Public
SC Compania de Transport Public SA are la dispoziție 17 utilaje și mijloace auto, pentru activități de deszăpezire, curățarea macazurilor, reparații la rețeaua de fir contact etc. În stocuri compania are 74 de tone de clorură de sodiu (dintr-un necesar de 100 de tone), cinci tone de clorură de calciu, 72 de tone de nisip și 0,15 tone de inhibitor de salinitate.
Direcţia de Asistenţă Socială
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Iași al Municipiului Iași a stabilit și ce măsuri vor fi luate și de alte instituții. Astfel, Direcția de Asistență Socială (DAS) va asigura spațiile necesare de cazare pentru persoanele fără adăpost sau cele afectate de fenomenele meteorologice periculoase. Primăria Municipiului Iași face apel la ieșeni ca, dacă observă persoane fără adăpost în spații deschise în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute, să apeleze numărul unic de urgențe 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale, care poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail la adresa politialocalais@yahoo.com. Persoanele astfel identificate vor fi conduse la spital sau la adăposturile Direcției de Asistență Socială pentru a primi ajutorul necesar. Când vremea va aduce ninsori, Poliția Locală va înștiința asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi agenţii economici să curețe trotuarele, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local 172/2002, iar ulterior va aplica amenzi. Totodată, Poliția Locală va patrula în permanență și va transmite societăților subordonate situațiile care necesită intervenții punctuale.
Date de contact și telefoane utile:
- Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon al SC Citadin SA 0232.236.000.
- Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon 0232.270.223 al SC Salubris SA.
- Și SC Servicii Publice SA are program de permanență, iar eventualele probleme pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392.
- Eventualele probleme legate de circulația mijloacelor de transport public pot fi sesizate la numerele de telefon ale SC Compania de Transport Public SA 0232.267.772 și 0800.110.427, pe pagina de internet a companiei http://sctpiasi.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/ctpiasi.
- De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium, nr. 30, sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com.