5:32 pm - Monday November 25, 5157

Personalități grecești care au jucat un rol în istoria românilor, din antichitate până în zilele noastre

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul să viziteze în perioada 16 noiembrie – 5 decembrie, la Palatul Culturii, expoziția  „Personalități grecești care au jucat un rol în istoria românilor, din antichitate până în zilele noastre”.

Organizată de Uniunea Elenă din România sub egida Ambasadei Greciei la București, expoziția itinerantă face parte dintr-o amplă suită de manifestări menite să celebreze împlinirea a 200 de ani de la Revoluția greacă, eveniment care a avut ca finalitate crearea și recunoașterea statului grec independent modern.

Creionând portretele unor eleni care s-au integrat în comunitățile din spațiul nord-pontic și care au jucat un rol important în istoria noastră, expoziția constituie o istorie secvențială a elenismului din România. În aceste secvențe, vizitatorii îi vor regăsi pe Alexandru Macedon sau Apolodor din Damasc, dar și alte personalități celebre care au fost în mod direct conectate cu orașul Iași, precum Gheorghe Duca, Grigore al III-lea Ghica sau Alexandru Ipsilanti. Mai aproape de noi, în contemporaneitate, printre elenii de seamă care au marcat istoria românilor, este amintită Regina Elena, mama regelui Mihai, fiica regelui Constantin I al Greciei.

Vernisajul va avea loc marți, 16 noiembrie, de la ora 11.00, în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei de la Palatul Culturii.

Expoziția poate fi vizitată până pe 5 decembrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultima intrare).

Conform H.G. nr. 1.130/2021, este permisă intrarea în instituțiile publice doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Sunt exceptați minorii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani, care prezintă un document, conform precizărilor de mai sus.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;