Trei delegații din regiunile Vinnytsia și Cernăuți (Ucraina) și respectiv din raionul Soroca (Republica Moldova) se află în aceste zile în vizită la Iași, la invitația conducerii Consiliului Județean. Vizita, programată în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, este prilejuită de marcarea a 15 ani de la semnarea Acordului de Cooperare între Consiliul Județean Iași și Administrația Regională de Stat Vinnytsia și de semnarea unui Acord de Cooperare cu Consiliul Raional Soroca. În cadrul unei festivități desfășurate în Sala Galbenă a Instituției Prefectului, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a înmânat conducerii delegației din Vinnytsa distincții care marchează împlinirea celor 15 ani de parteneriat. “În această perioadă, obiectivul comun a fost să dezvoltăm relaţiile noastre din toate punctele de vedere: economic, social şi cultural. Acordul de cooperare încheiat în 2006 a creat punţi de legătură şi la nivelul administraţiilor locale, al mediului de afaceri, dar şi între instituţii de învăţământ sau în domeniul asistenţei sociale. Parteneriatul nostru s-a dublat şi prin colaborarea pe care o avem din 2012 la nivel de Euroregiuni. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi vă mulţumesc pentru interesul manifestat în aceşti 15 ani în vederea consolidării relaţiilor bilaterale şi vă asigur că judeţul Iaşi va rămâne un prieten pentru Vinnytsia şi pe mai departe”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. “Vă mulțumesc pentru invitația de a sărbători împreună acești 15 ani de colaborare și să împărtășesc cu dumneavoastră Ziua Națională a României. Azi țările noastre, ca niște parteneri fideli, pe care îi unește o istorie de mai mult de 100 de ani, demonstrează ce înseamnă o colaborare constructivă. Mă bucură foarte mult faptul că în acești 15 ani noi împreună cu județul Iași am realizat foarte multe proiecte. Este o mare onoare pentru noi să continuăm această colaborare la astfel de nivel”, a afirmat, la rândul său, Serhii Zditovetskyi, vicepreședintele Administrației Regionale de Stat Vinnytsia. Aniversarea celor 15 ani de parteneriat cu Vinnytsia a fost urmată de semnarea Acordul de Cooperare între Consiliul Județean Iași și Consiliul Raional Soroca. “Când spunem Soroca, gândul ne duce la Cetatea de pe Nistru şi la Ştefan cel Mare, simboluri importante ale trecutului nostru comun. Prezentul ne oferă acum oportunitatea de lucra împreună pentru binele comunităţilor noastre, despărţite de graniţe, dar unite de limba pe care o vorbim, de istorie, tradiţie şi cultură”, a spus președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. “Nimic nu ne unește mai strâns decât ideile comune și lucrul în echipă. Sperăm că parteneriatul Iași-Soroca va fi unul durabil și productiv și că va genera cât mai multe idei de proiecte, activități și evenimente cu realizări frumoase. Vă mulțumim pentru faptul că ne-ați acceptat ca parteneri și sperăm că acest parteneriat va fi benefic pentru ambele părți”, a declarat președintele Consiliului Raional Soroca, Veaceslav Rusnac. În cursul zilei de astăzi, membrii celor trei delegații au programate deplasări în județ, urmând ca mâine să viziteze o serie de obiective din municipiu şi să ia parte la manifestările organizate la Iași cu prilejul Zilei Naționale a României.