Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de partener al Asociaţiei „ART – Meşteşugurile Prutului”, alături de Primăria Municipiului Iaşi, Ateneul Național Iași, Asociația „Dialog Pentru Dezvoltare”, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (ASIM), Centrul de Informare Turistică Iași, Palatul Copiilor Iași, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) – Filiala Iași, organizează în perioada 10-14 decembrie Târgul de Crăciun al meșterilor populari. Evenimentul reunește în Piața Unirii aproximativ 30 de meșteri și creatori populari din Moldova, dar și din alte zone etnografice ale țării, membri ai Asociației „ART – Meșteșugurile Prutului”, care vor expune spre vânzare obiecte meșteșugărești tradiționale, ce pot constitui cadouri de Crăciun, promovând astfel datinile și obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă. Pe de altă parte, manifestarea vine în sprijinul meșterilor populari, constituind un prilej de valorificare a muncii lor, după o perioadă în care restricțiile impuse în contextul pandemiei au făcut ca multe dintre întâlnirile cu publicul să fie amânate. Publicul va putea asista la demonstrații ale meșterilor populari în diferite domenii: pictură icoane, cioplitură în lemn, instrumente muzicale tradiționale, împletituri din fibre vegetale, ţesături, pielărit, cusături, podoabe de port popular etc. Programul Târgului de Crăciun al meșterilor populari este: vineri – luni, între orele 10.00 – 19.00 și marți, 14 decembrie, între orele 10.00 – 16.00. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 11 decembrie, la ora 11.00, fiind urmată de un program de colinde, susţinut de elevi de la Palatul Copiilor din Iași și de studenți, membri ai Asociația ASCOR Iași. Evenimentul se va desfășura cu respectarea strictă a reglementărilor sanitare în vigoare.
Târgul de Crăciun al meșterilor populari, în perioada 10-14 decembrie, în Piața Unirii
Filed in: Cultură, Informațía zilei