Bucură-te de mai mult timp la shopping în intervalul orar 10:00 – 22.00, dar și de întâlniri cu Moș Crăciun, la Palas!

Începând de astăzi, 9 decembrie 2021, Palas și-a modificat programul, astfel te poți bucura de mai mult timp pentru cumpărăturile de sărbători. Te așteptăm de luni până duminică în intervalul 10.00 – 22.00! Weekend-ul acesta, Moș Crăciun vine împreună cu ajutoarele sale și vor dansa, cânta și plimba prin ansamblul Palas.

 

În contextul noilor măsuri transmise de autorități, programul de funcționare al ansamblului Palas este de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 22.00. Fii mereu la curent cu toate noutățile, urmărind pagina de Facebook Palas Iași!

Sâmbătă, 11 decembrie 2021, cei mici sunt așteptați de Moș Crăciun, dar și de ajutoarele sale, în ansamblul Palas. Pe ritmuri muzicale Crăciunița, Omul de zăpadă, Renul, Soldățelul, Brăduțul și Moș Crăciun vor fi prezenți în parcul Palas de la ora 17.00 până la ora 18.00. Iar în intervalul ora 19.00 – 20.00, personajele sezonului se mută în Palas Mall, unde vor colinda și dansa voioși.

În același timp, la bradul din Atrium, de luni până vineri, între orele 17.00 – 20.00, și sâmbăta și duminica în intervalul 11.00 – 20.00, Moșul va asculta toate dorințele și poeziile pe care cei mici le-au pregătit. Ca să ajungă la toți copiii cuminți, simpaticul bătrânel are un program special în perioada 20 – 23 decembrie: de la ora 14.00 – 20.00. Dacă nu ai timp să ajungi în Palas, poți să intri online pe https://www.moscraciunexista.ro/ și să îți programezi un meeting cu Moș Crăciun.

După ședința foto cu Moșu`, poți să îți exersezi mișcările de patinator pe arena de gheață Palas Ice. Pentru mai multe detalii, intră pe site-ul Palas Iași.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;