Având în vedere incidența epidemiologică din județul Iași, valabilă la data de 10 decembrie, de sub 3 cazuri la mia de locuitori în toate localitățile și datele transmise de Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Iași, dintr-un total de 658 de unități de învățământ preuniversitar de stat și particulare (incluzând atât structurile, cât și unitățile conexe), 570 au rata de vaccinare a personalului de 60 % sau peste 60%, iar 88 au rata de vaccinare sub 60%, din care rezultă că în 86,62% dintre unitățile școlare, ponderea personalului vaccinat este mai mare sau egală cu 60% și raportându-ne la rata de vaccinare și incidența epidemiologică, toate cele 658 de unități de învățământ vor desfășura în săptămâna 13-17 decembrie activitățile didactice cu prezență fizică, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Informațiile privind rata de vaccinare și scenariile de funcționare au fost transmise elevilor și părinților de către unitățile școlare și sunt afișate pe pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași. Reamintim că, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Educației (5.338/01.10.2021) și al Ministerului Sănătății (1.082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, cu toate modificările și completările ulterioare, începând cu data de 8 noiembrie 2021, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește prin raportare la rata de vaccinare a angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar. Excepție fac unitățile de învățământ special, precum și unitățile de învățământ din localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000. În aceste situații, activitățile didactice se pot desfășura cu prezența fizică, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ. Totodată, în situații justificate de infrastructură și resursele existente, la solicitarea unității și cu aprobarea Inspectoratelor Școlare Județene, conf. art. 3 (2) din Ordinul comun Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021), unitatea școlară își poate desfășura activitatea online indiferent de rata de vaccinare.
Activitatea în școlile din județul Iași se va desfășura, săptămâna viitoare, cu prezența fizică a elevilor
Filed in: Educație, Informațía zilei