O nouă ediție a proiectului “Împlineşte un vis! Schimbă o lume!”, destinat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale

Pornind de la ideea că „Un copil are nevoie de ajutorul nostru!”, proiectul Împlineşte un vis! Schimbă o lume!, înscris în Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, constă în organizarea şi derularea de activități care să faciliteze incluziunea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, prin optimizarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare, a atitudinilor tolerante, responsabile, prin formarea unui climat pozitiv în mediul şcolar.  Au răspuns acestui mesaj unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi, care, prin intermediul copiilor, părinţilor şi al cadrelor didactice, transformă visele a 25 de copii, în realitate.

Proiectul răspunde, totodată. nevoii de pregătire a unităţilor de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membrii comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora întrucât școlile deschise, prietenoase, în care se urmăreşte egalitatea de șanse şi promovarea diversității devin cu adevărat şcoli incluzive.

„Prilej de a demonstra valori precum empatia, acceptarea diversităţii, respectul pentru celălalt, proiectul „Împlineşte un vis! Schimbă o lume!” continuă tradiţia faptelor bune menite să aducă bucurie copiilor cu cerinţe educaţionale speciale din mediul rural, provenind din familii dezavantajate. Evenimentele propuse în luna decembrie, sub semnul solidarității sociale, constituie pentru noi toți un prilej de a împărtăşi experienţe comune referitoare la dezvoltarea unei comunități școlare incluzive”, declară Anca Hardulea, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Iași.

Organizatorii evenimentelor, respectiv Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi prin Centrul Logopedic Interşcolar, în colaborare cu Asociaţia O’KAIROS, propun în cadrul ediţiei a V-a a proiectului, următoarele evenimente:

în perioada 13 – 31 decembrie 2021, pe site-ul site-ul www.cjrae-iasi.ro http va putea fi urmărită expoziţia virtuală de creaţie plastică şi momente artistice „Vis de Crăciun!”, iar pe data de 14 decembrie, între orele 12.00 – 14.00, la sediul CJRAE Iaşi se va desfășura evenimentul caritabil „Fii şi tu Moş Crăciun!”.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;