Ieșenii își doresc spații verzi, dezvoltări care să atragă investitori și o mai bună infrastructură a orașului, conform rezultatelor preliminare ale cercetării realizate de IULIUS

Iașul de mâine este un oraș prietenos cu oamenii, cu spații pietonale, locuri publice și facilități de joacă, un oraș sustenabil și verde. Astfel văd ieșenii viața urbană peste zece ani, potrivit primelor rezultate ale cercetării online interactive desfășurată de compania IULIUS pentru a afla percepția locuitorilor despre orașul actual și cum își doresc dezvoltarea sa. Cercetarea a beneficiat de un grad de implicare foarte mare, 2.155 de persoane exprimându-și viziunea, așteptările și perspectiva asupra orașului. Demersul este și o premieră națională, pentru că principalele concluzii au putut fi urmărite în timp real pe platforma online – www.iasipentruviitor.ro/rezultate. Studiul a fost dezvoltat în parteneriat cu MKOR Consulting, companie de cercetare strategică a pieței.

 

Campania IULIUS a desfășurat, în perioada 11 noiembrie – 8 decembrie 2021, consultarea online interactivă „Iași pentru viitor”, al cărei principal scop a fost cel de a oferi locuitorilor un spațiu de exprimare privind modul în care văd orașul, ce îi mulțumește și unde au așteptări mai mari, cum își doresc să evolueze și cum își văd viața trăită în oraș, astfel încât dezvoltările viitoare să fie în consens. „Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat și care au susținut demersul, aderând la convingerea că inițiativele de dezvoltare trebuie să izvorască de la așteptările comunității. Sunt impresionante deschiderea ieșenilor, gândurile transmise companiei și imboldul de a proiecta împreună un viitor pentru oraș, unul din care să ne dorim să facem parte noi și cei care ne vor urma. Este o motivare în plus pentru noi ca viitoarele investiții făcute acasă, în Iași, să fie în direcția pe care locuitorii și-o doresc”, declară Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS.

Totodată, prin interactivitatea dată de actualizarea în timp real a principalelor concluzii, s-a creat un instrument public de analiză locală, accesibil tuturor celor interesați pe www.iasipentruviitor.ro/rezultate„Studiul inițiat de IULIUS este o premieră în România. Pentru prima oară, rezultatele unui studiu de consultare a opiniei publice au fost disponibile în timp real respondenților, arătând un grad ridicat de transparență și deschidere a companiei față de întreaga comunitate ieșeană. Noi, la MKOR, ne bucurăm că am făcut parte din această inițiativă unică, ce va sta la baza viitoarelor proiecte de dezvoltare ale Iașului și sperăm ca aceasta să inspire și alte proiecte de consultare publică”, menționează Corina Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting.

În total, la studiu au participat 2.155 de respondenți. Pe lângă locuitorii Municipiului Iași, la studiu și-au exprimat părerea și 84 de simpatizanți ai orașului, din toată țara. Pentru relevanța analizelor, din datele cantitative înregistrate în această primă etapă va fi extras un eșantion de 1.100 de respondenți, reprezentativ pentru populația Municipiului Iași, pe criterii de gen și vârstă (18-65 ani). Astfel, rezultatele detaliate finale ale studiului, disponibile la începutul anului viitor, vor putea fi extrapolate la întreaga populație a Iașului, la un nivel de încredere de 95% și o eroare de +/-2.95%.

Rezultatele preliminare ale studiului, analizate cantitativ, arată că, în general, ieșenii sunt mulțumiți de dezvoltarea orașului. Ce îl face deosebit? Ieșenii spun că educația, istoria și cultura. Tot ei îl consideră primitor, atrăgător, elegant și prietenos, iar atractivitatea turistică este dată în principal prin arhitectură și monumente, ecumenism și natură. Construcția reprezentativă pentru Iași este Palatul Culturii, urmată de ansamblul mixed-use Palas. Ieșenii sunt mulțumiți de disponibilitatea magazinelor, facilitățile culturale, spațiile verzi și parcuri, zonele pietonale și spațiile publice, dar și de oportunitățile de muncă. Ceea ce îi nemulțumește este, în principal, infrastructura rutieră, dar și disponibilitatea parcărilor, infrastructura pentru biciclete, calitatea aerului și starea străzilor. De la o nouă inițiativă de dezvoltare urbană așteaptă să creeze infrastructură de acces, noi locuri de muncă și noi spații verzi, să ajute atractivitatea investițională a orașului și să includă locuri de parcare.

Rezultatele studiului vor fi luate în considerare în etapele concursului internațional de arhitectură cu invitați demarat de IULIUS pentru propunerea unui ansamblu de clădiri reprezentativ în zona centrală a Iașului, care este organizat de o echipă de experți în arhitectură, urbanism și patrimoniu (istoricul Cătălin Turliuc și arhitecții Șerban Țigănaș, Augustin Ioan, Dragoș Ciolacu, Mihai Corneliu Drișcu și Matei Bogoescu). Prin demersul de bune practici privind inserția urbană se dorește identificarea unei soluții arhitecturale optime pentru zona în plină dezvoltare Sf. Andrei – Piața Palatului, care să îmbine referințele arhitecturale valoroase din centrul Iașului cu o abordare arhitecturală contemporană.

Mai multe informații pe www.iasipentruviitor.ro.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;