Crăciunul este despre întâlniri cu Moşu’, beculeţe colorate, revederi cu cei dragi, cadouri dăruite din inimă, dar, mai ales, despre speranţa că totul va fi bine. Acum este momentul să celebrăm Crăciunul mai mult decât oricând, iar Palas Mall te ajută să te bucuri pe deplin de emoţia sărbătorilor.
Sărbători fără bariere, la mall! Ca urmare a recentelor măsuri adoptate de autorităţi pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, accesul în Palas Mall se poate face şi pe baza unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 ore sau a unui test PCR cu valabilitate 72 de ore.
De astăzi, 17 decembrie 2021, Palas şi Laboratoarele Praxis te ajută să economiseşti timp şi să te bucuri mai uşor de emoţia sărbătorilor de iarnă. Vino la centrul de testare al Laboratorului Praxis, situat la intrarea în Palas Mall, dinspre Palatul Culturii (zona Octogon), să beneficiezi de cel mai mic preţ din oraş la testul antigen rapid Covid-19, în valoare de doar 40 de lei!
Până la momentul relaxării în mall, mai sunt doar câţiva paşi. Faci testul antigen, iar rezultatul îl primeşti în 15 minute. Acesta este introdus de personalul centrului medical Praxis pe platforma naţională, apoi accesezi https://certificat-covid.gov.ro/login pentru emiterea Certificatului Verde care să ateste rezultatul negativ, îl descarci pe telefon şi gata, te poţi delecta cu atmosfera magică din Palas Mall!
Şi pentru că e luna cadourilor, clienţii primesc pe loc, la centrul de testare din Octogon, un voucher de 10% reducere la analize (în valoare de maximum 40 de lei), pe care le pot efectua în Laboratoarele Praxis din oraş. În plus, persoanele care fac shopping de minimum 300 de lei şi vin la Centrul Info cu dovada plăţii testului şi cu bonurile de cumpărături primesc un Gift Card de 40 de lei, pe care îl pot folosi în food court sau la cafenelele şi restaurantele din ansamblul Palas. Campania este valabilă şi pentru persoanele care se testează la alte laboratoare din oraş.
Centrul de testare Praxis din Palas Mall este deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00, iar pe 24 şi 31 decembrie, între orele 10:00 – 18:00. Pe 25 decembrie şi 1 ianuarie 2022, centrul de testare şi Palas Mall vor fi închise.
Testul antigen rapid poate fi realizat fără rezervare în prealabil, însă cei care doresc să scurteze timpul necesar înregistrării datelor de identificare pot trimite o solicitare de programare la numărul de Whatsapp 0752/245.225 al laboratorului Praxis, împreună cu o fotografie a cărţii de identitate. Centrul medical din Palas Mall realizează şi teste PCR.
Acces mai facil, dar şi mai mult timp la cumpărături!
Ansamblul Palas are un nou program de funcţionare: 10:00 – 22:00, de luni până duminică inclusiv. În continuare, accesul în Palas Mall, precum şi la restaurantele şi cafenele din ansamblu, se realizează pe baza Certificatului Verde pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare), pentru cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau pentru persoanele care fac dovada unui test negativ RT-PCR nu mai vechi de 72 ore sau antigen rapid nu mai vechi de 48 ore.
Centrul de vaccinare din ansamblul Palas este în continuare deschis, persoanele interesate putând opta, de curând, şi pentru serul Johnson&Johnson. În continuare, se pot imuniza cu serul Pfizer–BioNTech adulţii și copiii cu vârsta de peste 12 ani. Centrul este localizat în galeria Auchan, la nivelul -2, şi, până în Ajunul Crăciunului, este deschis zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00. Pe 24 şi 31 decembrie, orarul de funcţionare va fi între 10:00 – 18:00, iar în prima zi de Crăciun şi în prima zi a noului an, acesta va fi închis. De pe 26 decembrie, respectiv 2 ianuarie 2022, programul va reveni la cel obişnuit: 10:00 – 22:00. Accesul este permis fără certificat verde sau test.
O altă acţiune care a avut loc în ansamblul Palas, menită să ajute sistemul medical, a fost campania „Împreună donăm viață!”. Joi, 16 decembrie, 101 persoane nu au uitat de semenii lor aflaţi în suferinţă şi au venit la centrul de tip pop-up din Palas Mall să doneze sânge. Acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.