PNL Iași contestă modul în care s-a negociat nominalizarea pentru ocuparea postului de prefect al județului

PNL Iași contestă modul în care conducerea acestei formațiuni politice a negociat la centru numirea postului de prefect al județului. Întrunit duminică, 19 decembrie, în ședință extraordinară, Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Iași a adoptat o rezoluție referitoare la modul în care conducerea Partidului Național Liberal a negociat postul de prefect al județului Iași. “Luând act de recentele informații apărute în mass-media, BPJ al PNL Iași constată că principiile negocierii stabilite în interiorul Partidului Național Liberal au fost încălcate și solicită președintelui partidului care a condus si conduce echipa de negociere remedierea modului în care postul de prefect al județului Iași a fost negociat de către PNL”, se arată în document. Potrivit PNL Iași, în discuțiile interne s-a insistat și s-a solicitat ca mandatul de prefect să revină formațiunii politice care deține conducerea Consiliului Județean Iași, datorită caracterului echitabil și a conservării relației de armonie și echilibru între instituții. Din păcate, susțin liberalii ieșeni, aceste mandate au fost negociate arbitrar, constatând că în alte județe cu o situație similară, mandatul de prefect a fost revendicat de PNL, acolo unde partidul deține Consiliul Județean. „Niciodată în istoria recentă, instituțiile ieșene nu au avut o relație mai strânsă, mai coagulată, ca în perioada de activitate a prefectului Marian Grigoraș, un excelent mediator al acestora. În acest moment, instituțiile ieșene conlucrează eficient, relația cu primăriile este una echilibrată iar realitatea din teritoriu este transmisă în mod corect instituțiilor guvernamentale în vederea identificării celor mai bune măsuri. De asemenea, dialogurile cu reprezentanții societății civile, sindicate, ONG-uri, sunt eficiente și produc rezultate”, se mai spune în rezoluția adoptată de Biroul Politic Județean al PNL Iași. “Instituția Prefectului Iași a fost depolitizată în guvernarea liberală iar prefectul promovat de PNL nu este membru de partid și a fost un exemplu de reprezentant al Guvernului în teritoriu, echidistant, onest, un exemplu pentru administrație, apreciat chiar și de către primarii PSD sau USR. Instituția Prefectului Județului Iași are o conducere apolitică, profesionistă, cu experiență administrativă și având o ținută morală și profesională ireproșabilă. Instituția Prefectului Județului Iași este un model de administrație echidistantă și transparentă, deschisă comunicării și colaborării. În sensul celor mai sus menționate, Filiala Județeană a PNL Iași reiterează întreaga susținere pentru actualul prefect al județului Iași, Marian Grigoraș. Pe cale de consecință, atragem atenția conducerii centrale să ia act de această rezoluție și să caute soluții de îndreptare a situației pe care o semnalăm astăzi. În caz contrar, există riscul atingerii unui fir roșu între relația filialei județene a PNL Iași și conducerea centrală a Partidului Național Liberal și afectării încrederii noastre în politica de conducere a partidului”, se arată în încheierea documentului dat publicității de PNL Iași. Reamiuntim că, în urma negocierilor care au avut loc la nivel central între conducerile PNL și PSD s-a stabilit ca postul de prefect al județului Iași să revină PSD. Întrunit, la rândul său, în ședință extraordinară, săptămâna trecută, Biroul Politic Județean (BPJ) al PSD l-a nominalizat pe fostul deputat și ministru al Comunicaților, Bogdan Cojocaru, pentru ocuparea funcției de reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;