Programul Cinematografului “Ateneu” în săptămâna 27 – 30 decembrie

În ultimele zile ale acestui an, cinefilii sunt invitați în sala Cinematografului Ateneu, la patru producții îndrăznețe și primite cu entuziasm de public.

Povestea Prințesei Diana, în interpretarea magnifică a lui Kristen Stewart, poate fi văzută acum pe marile ecrane. Spencer este o biografie neconvențională a Prințesei Diana (titlul filmului face trimitere la numele ei de fată, Spencer) și se derulează de-a lungul a trei zile din anii 1990, înainte de moartea ei într-un accident de mașină. Filmul este o relatare fictivă despre decizia Prințesei Diana de a pune capăt căsătoriei cu Prințul Charles și de a părăsi familia regală britanică.

În Succes de public/The Big Hit/ Un triomphe, comedia europeană a anului, Etienne înființează un atelier de teatru în pușcărie, unde aduce laolaltă un grup de deținuți pentru a pune în scenă faimoasa piesă „Așteptându-l pe Godot”. Repetițiile merg bine, umorul natural al trupei cucerește publicul și totul pare a fi un mare succes. Până în ziua în care urmează să dea lovitura la marea premieră de la Paris.

Filmul The Hating Game/Te urăsc, te iubesc, bazat pe romanul-best seller omonim, este povestea luptei pentru același post de conducere a unei tinere și a colegului său de birou. Cei doi vor scoate la înaintare toate armele, iar pasiunea cu care se înfruntă se va tranforma în iubire adevărată. Hotărâtă să atingă succesul în carieră fără compromisuri, Lucy (Lucy Hale) pornește o luptă nemiloasă împotriva glacialului și eficientului ei rival Joshua (Austin Stowell). Dar, ce să vezi? Frumoasa Lucy e din ce în ce mai atrasă de el, iar asta sigur n-o va ajuta prea mult.

Casa Gucci/House of Gucci este un film biografic despre faimoasa familie Gucci, inspirat din povestea șocantă și adevărată a familiei din spatele imperiului modei italian. În 1998, mondena Patrizzia Reggiani, interpretată de Lady Gaga, a fost condamnată pentru că a tocmit un asasin plătit să-l omoare pe Maurizio Gucci, personajul lui Adam Driver. Abia în 2014, Patrizzia a fost eliberată din închisoare. Filmul, regizat de Ridley Scott, are la bază cartea „Casa Gucci, o poveste senzațională despre crimă, nebunie, strălucire, și lăcomie”.

Programul evenimentelor poate fi consultat pe www.cinemaiasi.ro, unde sunt puse în vânzare și biletele pentru fiecare proiecție.

Accesul se face conform regulilor impuse de autorități. Detalii pe pagina de facebook Cinema Iași.

Filmele vor putea fi vizionate conform următorului program:

 

27 decembrie

17.00 | Spencer – Spencer – (regia Pablo Larrain) – AP 12

19.00 | Succes de public – Un triomphe – (regia Emmanuel Courcol) – AP 12

28 decembrie

17.00 | The Hating Game –  Te urăsc, te iubesc – (regia Peter Hutchings) – PREMIERĂ – AP 12

19.00 | Spencer – Spencer – (regia Pablo Larrain) – AP 12

29 decembrie

17.00 | Succes de public – Un triomphe – (regia Emmanuel Courcol) – AP 12

19.00 | The Hating Game –  Te urăsc, te iubesc – (regia Peter Hutchings) – AP 12

30 decembrie

17.00 | Spencer – Spencer – (regia Pablo Larrain) – AP 12

19.00 | Casa Gucci – House of Gucci – (regia Ridley Scott)  – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

Preț bilet normal: 12 lei

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;