Bogdan Cojocaru, noul prefect al județului Iași, a depus joi, 6 ianuarie, jurământul de numire în funcție, în cadrul unei festivități care s-a desfășurat în Sala Galbenă a Instituției Prefectului Județului Iași, în prezența reprezentanților administrației publice locale și a directorilor instituțiilor deconcentrate din teritoriu. „Să fiu desemnat prefect al județului Iași, cel mai important județ al țării, reprezintă o onoare, dar și o mare responsabilitate. Am venit să muncesc, să susțin proiectele județului, să fiu un partener al autorităților locale, al primarilor și împreună cu instituțiile deconcentrate să punem umărul ca ieșenilor să le fie mai bine. Sunt familiarizat cu problemele administrației centrale și locale, deci nu am nevoie de vreo perioadă de acomodare. Sunt sigur că voi beneficia și de sprijinul colegilor din cadrul instituției”, a declarat noul prefect al Iașului în alocuțiunea sa. Potrivit acestuia, prioritatea zero pentru perioada următoare va fi gestionarea pandemiei. “Avem din ce în ce mai multe cazuri zilnice la nivel național, dar și la Iași. Chiar de astăzi am lua legătura cu Direcția de Sănătate Publică, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru, și am discutat despre situația din județ, dar și pentru a analiza dacă este nevoie de alte măsuri urgent”, a spus prefectul. Pe de altă parte, a adăugat noul reprezentant al Guvernului în teritoriu, în atenția acestuia se vor afla ți celelalte probleme aflate în competența Instituției Prefectului. “Știu că sunt încă mulți ieșeni care așteaptă clarificări pe zona de fond funciar, de exemplu. Îmi doresc ca Instituția Prefectului să fie una deschisă la dialog, să fim un sprijin pentru autoritățile locale în atragerea de fonduri europene, guvernamentale, să avem instituții publice care să asigure servicii de calitate ieșenilor, inclusiv în pandemie. Totodată, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, îmi voi îndrepta atenția și către proiectele mari pentru care avem finanțare și care vor trebui implementate cât de repede posibil”, a mai spus noul prefect al județului Iași. Fost deputat în Parlamentul României în mandatul 2018 – 2020, ales pe listele PSD și președinte al Tineretului Social Democrat (TSD), Bogdan Cojocaru (38 de ani) a fost numit miercuri, 5 ianuarie, prin Hotărâre de Guvern, în funcția de prefect al județului Iași, înlocuindu-l pe Marian Grigoraș (PNL).
Noul prefect al Iașului, Bogdan Cojocaru, a fost instalat oficial în funcție
Filed in: Administrație, Informațía zilei