Consiliul Județean Iași, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP), a semnat joi, 6 ianuarie, contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a DJ 201C: limită județ Neamț – Răchiteni – intersecție DN 28 cu asocierea: S.C.DARCONS S.R.L. – S.C. MITHRAS BUILD S.R.L. Valoarea totală a contractului este de 12.650.475,98 lei ( inclusiv TVA ). ”Este o bucurie să începem anul cu vești bune pentru județul Iași și comunitatea din Răchiteni, cu atât mai mult cu cât vorbim despre modernizarea infrastructurii rutiere, un domeniu care a fost și trebuie să rămână prioritar pentru a îmbunătăți viața ieșenilor. Așa cum am promis, Consiliul Județean are un parteneriat cu fiecare administrație locală, astfel încât să nu lăsăm în urmă nicio comunitate și să creăm condiții egale pentru toți ieșenii. Ne vom implica cu aceeași forță și de acum încolo până când vom circula integral pe asfalt de la un capăt în altul al județului. Suntem alături de comunitatea din Răchiteni și de toți ieșenii în acest demers de a dezvolta frumosul nostru județ.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. Durata de execuţie a lucrărilor pe cei aproape 6 km de drum județean este de nouă luni de la data de emitere a ordinului de începere.
Consiliul Județean Iași a semnat contractul de modernizare a DJ 201C
Filed in: Administrație, Informațía zilei