5:32 pm - Tuesday November 26, 3411

Primăria va amplasa încă opt stații de încărcare pentru vehiculele electrice

În curând, în municipiul Iași vor fi amplasate alte opt stații de încărcare pentru autovehiculele electrice. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, care a precizat că în acest sens municipalitatea a încheiat un contract de finanțare nerambursabilă cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de 1.493.535,49 lei, reprezentând 90% din valoarea unui proiect estimat la 1.659.483,88 lei, destinat achiziției și montajului a opt stații de încărcare pentru vehicule electrice. „Având în vedere interesul manifestat de administrația locală pentru reducerea poluării în municipiul Iași, am decis să luăm noi măsurile menite să încurajeze achiziționarea și utilizarea autovehiculelor hibrid și electrice. Ne dorim să îi ajutăm pe ieșeni să renunțe la mașinile bazate pe combustibili fosili și să transformăm transportul clasic în unul ecologic”, a declarat primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă. Cele opt stații noi de încărcare pentru vehicule electrice vor fi amplasate pe bulevardul Independenței (parcarea Romtelecom), parcarea de la Ciric, bulevardul Carol I nr. 50 (parcarea de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”), șoseaua Națională nr. 43 (Piramida lui Dubeț), parcarea de pe strada Agatha Bârsescu, strada Bărboi (parcarea din zona CEC), strada Pantelimon Halipa nr. 43 (parcarea de la Spitalul de Recuperare) și respective parcarea de la Mitocul Maicilor.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;