Pregătiri pentru achiziționarea sistemului informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic

Consiliul Județean (CJ) Iași a depus, la sfârșitul săptămânii trecute, cinci proiecte având ca obiectiv principal achiziţionarea unui sistem informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic. Concret, prin aceste proiect se urmărește achiziţionarea serviciilor de dezvoltare şi implementare a soluţiilor software. „În cadrul celor cinci proiecte, Consiliul Județean Iași a încheiat acorduri de parteneriat cu municipiul Iași, orașul Hârlău și cu alte 73 de comune participante. Durata de implementare a fiecărui proiect este de 18 luni. Valoarea totală a unui proiect, inclusiv TVA, care este totodată și valoarea eligibilă a proiectului, este de aproximativ 6,7 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă solicitată este 98% din valoarea eligibilă a unui proiect. Contribuţia proprie este 2% din valoarea eligibilă și va fi suportată de Consiliul Judeţean Iaşi”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași. Proiectele au fost depuse la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, în vederea obţinerea unei finanţări nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 – 2013, Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”. Solicitantul eligibil este Consiliul Judeţean ca lider de proiect, în parteneriat cu maxim 15 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din județul respectiv, care au în structura lor organizatorică Birou de Registrul Agricol. Componentele funcționale ale sistemului informatic integrat cuprind două categorii principale de aplicații, atât pentru Consiliul Județean Iași cât și pentru UAT partenere: sistem informatic de gestiune a Registrului Agricol în format electronic, sistem informatic integrat pentru management intern. Prin intermediul acestor proiecte vor fi achiziționate echipamente hardware, aplicații informatice și licențe, servicii de implementare sistem informatic integrat (pentru realizarea cărora este necesară parcurgerea următoarelor etape: analiza cerințelor, proiectare, implementare și testare), vor fi instruiți utilizatorii sistemului informatic, cât și administratorii acestuia.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;