Proiectul privind reabilitarea Mănăstirii Golia (etapa a II-a) a primit acceptul pentru finanțare din partea organismele abilitate, urmând ca acesta să beneficieze de asistență financiară nerambursabilă în valoare de aproximativ 25 milioane lei. Decizia a fost luată în urma finalizării procesului de evaluare tehnică și financiară și ca urmare a vizitei pe teren a organismelor de resort (reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Coordonatorului Pol de Creștere Iași). Potrivit reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Iași, la fel ca și în prima etapă, proiectul va fi implementat de către administrația județeană, în parteneriat cu Primăria municipiului Iași. „În cel mai scurt timp vom semna contractul de finanțare aferent proiectului, care va completa lucrările deja realizate la Mănăstirea Golia. Acest proiect are rolul de a reda măreția bisericii mănăstirii și de a reface străzile și zona pietonală din proximitatea monumentului. Îmi doresc să implementăm mai multe proiecte care să pună în valoare frumusețea Județului Iași, iar proiectul de reabilitare a Mănăstirii Golia este un exemplu în acest sens. Valoarea proiectului a fost recunoscută inclusiv de Uniunea Europenă, proiectul primind, în 2012, Premiul Europa Nostra la categoria conservare”, a declarat Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași. Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea Mănăstirii Golia – Etapa II” este de 25 milioane lei. Partea de cofinanțare necesară desfășurării proiectului va fi asigurată de Consiliul Județean Iași și Primăria municipiului Iași (valoarea aferentă județului Iași este de 15,9 milioane lei, iar valoarea aferentă Primăriei municipiului Iași de 9,1 milioane lei). Atât în perioada investiţională, cât şi în cea operaţională resursele financiare ale proiectului vor fi asigurate prin alocări bugetare anuale prin bugetele celor două instituții. Conform Acordului de parteneriat, părţile se obligă să asigure, în mod solidar, resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile conform cererii de finanţare. Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere, domeniul major de intervenție 1.1. Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul Poli de creștere și are o durată de implementare de 22 de luni. Proiectul își propune restaurarea picturii interioare pe o suprafață de aproape 2.500 metri pătrați și realizarea iluminatului arhitectural și ornamental. Soluția de restaurare cuprinde, printre altele, îndepărtarea picturilor suprapuse peste stratul original, îndepărtarea mecanică a suprapunerilor de mortare, îndepărtarea sărăturilor prin solubilizare și reținere prin compresie, chituirea lacunelor, îndepărtarea intervențiilor de conservare și a depunerilor, precum și refacerea patinei conform normelor. În același timp, proiectul prevede reabilitarea străzilor – George Enescu, Golia, stradela Armeană, refacerea de trotuare, reabilitarea grup sanitar din zona Târgu Cucu (dotare adecvată pentru persoanele cu dizabilități), amenajarea spațiului verde în zona grupului sanitar în zona străzii Sărărie și montarea unei cabine de pază în parcarea din Bulevardul Independenței. Mănăstirea Golia se află în patrimoniul Consiliului Județean Iași începând cu anul 2005, odată cu depunerea primului proiect de reabilitare. La mijlocul anului trecut, Proiectul „Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia” – Iaşi a primit premiul Organizaţiei Europa Nostra, la categoria „Conservare”, fiind selectat din 226 de candidaturi, din 31 de ţări europene. Mănăstirea Golia este singurul monument din ţară care a fost nominalizat şi a primit acest premiu, în anul 2012. Proiectul „Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia” – Iaşi a avut o valoare totală a 6,13 milioane de euro. Lucrările au durat doi ani și au vizat consolidarea ansamblului monument istoric (Biserică, Turn intrare, Ziduri de incintă, Turnuri de colț, Casa Ion Creangă, Cișmea), reabilitarea rețelelor electrice, lucrări în interiorul incintei, lucrări de iluminat arhitectural, reabilitarea infrastructurii de acces (0,990 km cale simplă de rulare tramvai, 0,3 km din strada Cuza Vodă, trotuare, alei pietonale, parcare, spații verzi), reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, investiții în infrastructura turistică, respectiv înființarea Asociației „Centrul de Promovare Turistică” Iași.
Proiectul privind reabilitarea Mănăstirii Golia (etapa a II-a) a primit ”undă verde” pentru finanțare
Filed in: Administrație, Informațía zilei