Un nou sens giratoriu în municipiul Iași

La intersecţia bulevardului Alexandru cel Bun cu bulevardul Dacia şi strada Sarmizegetusa va fi amenajat un sens giratoriu, menit să fluidizeze circulația autovehiculelor în zonă. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Mihai Chirica, care a precizat că lucrarea urmează a fi dată în folosință până la toamnă. După cum a declarat edilul, instituirea sensului giratoriu la intersecția de la ”Zimbru” este motivată de ambuteiajele care se produc destul de des în această intersecţie, dar ea are în vedere, de asemenea, și fluidizarea circulaţiei după terminarea pasajului Octav Băncilă, care va oferi acces direct spre Păcurari. Sensul giratoriu va deveni funcţional din această toamnă, când este planificată finalizarea modernizării străzii Sarmizegetusa, inclusă de altfel în proiectul european prin care se realizează pasajul Octav Băncilă. „Este foarte greu să treci de acea intersecţie în orele de vârf şi trebuie luată în calcul şi deschiderea pasajului Băncilă. Odată cu lucrările de pe strada Sarmizegetusa va fi creat un rond în intersecţie şi sensul giratoriu va deveni funcţional în toamnă când va fi terminată modernizarea către strada Tabacului. Intersecţia va fi şi semaforizată prin proiectul de management al traficului”, a afirmat viceprimarul Mihai Chirica. În acest moment, lucrările de modernizare a străzii Sarmizegetusa au ajuns în preajma zonei Zimbru, muncitorii având de realizat subtraversări cu tubulaturi a intersecţiei şi devierea reţelelor de utilităţi.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;