Primăria va finanța și în acest an cultura scrisă și proiectele inițiate de organizațiile neguvernamentale

Primăria municipiului Iași a, lansat programul anual de finanţare a proiectelor din domeniul culturii scrise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, republicată, şi cu cele ale Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Selecţia proiectelor din domeniul culturii scrise care vor primi finanţare de la bugetul local se va face de către o comisie de evaluare, special constituită, în conformitate cu prevederile normativelor mai sus menţionate. Termenul limită de depunere a proiectelor de către solicitanți este data de 28 iunie. Suma alocată în acest an, de la bugetul local, pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor din domeniul culturii scrise este în valoare de 80.000 lei. Potrivit legii, cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 60% din valoarea totală a proiectului şi, de asemenea, suma solicitată nu poate depăşi o treime din fondul total alocat pentru finanţarea proiectelor din domeniul culturii scrise. Anunţul a fost publicat in Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 104 din data de 30 mai 2013. Selecţia proiectelor ONG –urilor ieşene care vor primi finanţare de la bugetul local se va face de către Comisia de Relaţii cu Societatea Civilă şi Evaluarea Proiectelor (C.R.S.C.E.P.), în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.R.S.C.E.P. Potrivit reprezentanților Primăriei, la selecţia de proiecte pot participa organizaţii neguvernamentale care au sediul în Iaşi şi care propun proiecte din domeniile prioritare de finanţare, cu impact la nivelul comunităţii locale. Programul de selecţie a proiectelor societăţii civile pentru anul 2013 se va desfăşura într-o singură etapă, corespunzătoare unui termen limită de depunere a proiectelor de către solicitant, programat în data de 21 iunie. Suma alocată în 2013 de la bugetul local, pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor societăţii civile, este în valoare de 100.000 lei. Cuantumul contribuţiei de la bugetul local nu poate depăşi 60% din valoarea totală a proiectului şi, de asemenea, suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării proiectelor sectorului ONG. Domeniile prioritare de finanţare sunt cel social, de tineret, educaţie, cultură (cu excepţia proiectelor care vizează editarea şi publicarea de cărţi, reviste sau alte publicaţii, pentru care există program special de finanţare de la bugetul local), sănătate.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;