Programul Cinematografului „Ateneu” în săptămâna 7 – 13 februarie

După o săptămână plină de premiere, programul Cinematografului „Ateneu” continuă cu noi filme bune, pentru toate gusturile și pentru întreaga familie.

Miracol” îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui film polițist și îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Orizzonti a festivalului de la Veneţia şi a câștigat marele trofeu la festivalul de la Varşovia.

Cea mai rea fată din lume” urmărește patru ani din viața lui Julie (interpretată de Renate Reinsve), o tânără de 30 de ani care navighează furtuni amoroase, luptă pentru a-și face o carieră și încearcă să-și dea seama, cu luciditate, cine e cu adevărat. Toate acestea, în timp ce trece prin două relații amoroase complicate. La Cannes 2021, Renate Reinsve a câștigat pentru rolul din film premiul pentru cea mai bună actriță.

Casa Gucci” este un film biografic despre faimoasa familie Gucci, inspirat din povestea șocantă și adevărată a familiei din spatele imperiului modei italian. Distribuția este formată din numeroși actori nominalizați sau câștigători de Oscar, precum: Lady Gaga, Adam Driver, Al Pacino, Jared Leto, Jeremy Irons, Salma Hayek si alții, printre care Camille Cottin, Jack Huston, Reeve Carney, Youssef Kerkour și românca Mădălina Ghenea.

Plin de melodii originale interpretate de Jennifer Lopez și de starul mondial de muzică latină Maluma, filmul „Mărită-te cu mine” îi are ca protagoniști pe Lopez în rolul vedetei KatValdez și pe Owen Wilson în rolul lui Charlie Gilbert, un profesor de matematică – doi străini care acceptă să se căsătorească și de-abia apoi să se cunoască. O poveste de dragoste puțin probabilă dintre doi oameni diferiți care caută ceva real într-o lume în care valoarea se bazează pe like-uri și fani, filmul este o comedie romantică modernă despre celebritate, căsătorie și rețelele sociale.

Filmul românesc „Lebensdorf” spune povestea lui Ducu Dobrescu (Mimi Brănescu), un scriitor care se confruntă cu un divorț și criza vieții mijlocii. El pleacă din București pentru a prelua o rezidență de creație la Berlin și astfel ajunge să penduleze între două țări și două femei: Andra (Ioana Flora), soția sa temperamentală, și Giulia (Ana Covalciuc), marea lui dragoste din tinerețe, stabilită acum într-un sat ecologic din Germania – Lebensdorf. În încercarea de a-și reconstrui viața, Ducu va trece printr-o serie de întâmplări când mai stranii, când mai amuzante, posibil revelatoare.

Belle” este un film animat despre prietenie și dragoste, cum nu s-a mai văzut până acum. Regizorul aduce un omagiu clasicului „Frumoasa și Bestia”, plasând povestea celor două personaje în lumea „U”. O călătorie plină de aventuri, provocări și iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat.

Producția vorbește despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi văzuți, auziți și admirați prin intermediul rețelelor sociale. În spatele unor avataruri stau oameni adevărați, cu problemele și strigătele lor de ajutor. Tot ce trebuie să facem este să încercăm să le auzim, dincolo de zgomotul din jur.

Programul evenimentelor poate fi consultat pe www.cinemaiasi.ro, unde sunt puse în vânzare și biletele pentru fiecare proiecție.

Accesul se face conform regulilor impuse de autorități. Detalii pe pagina de facebook Cinema Iași.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

7 februarie

18.00 | Miracol – (regia Bogdan George Apetri) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | Cea mai rea fată din lume – Verdens verste menneske – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

9 februarie

18.00 | Miracol – (regia Bogdan George Apetri) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

20.00 | Casa Gucci – House of Gucci – (regia Ridley Scott)  – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

11 februarie

18.00 | MarryMe – Mărită-te cu mine – (regia Kat Coiro) – PREMIERĂ – AG

20.00 | Lebensdorf – (regia Valentin Hotea) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

12 februarie

14.00 | Belle – (regia Mamoru Hosoda) – AG/Dublat

13 februarie

14.00 | Belle – (regia Mamoru Hosoda) – AG/Dublat

Preț bilet normal: 15 lei

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;