5:32 pm - Saturday November 24, 1528

Două eleve din Iași s-au calificat la Olimpiada Internațională Certamen Ciceronianum Arpinas

O primă competiție organizată de către Ministerul Educației în acest an școlar a adus și rezultate de excepție pentru două eleve din Iași. Înscrise la Concursul Național de selecție Arpino – limba latină, Iulia Riana Chirca (clasa a XI-a – Colegiul Național Iași, prof. Ana-Maria Belcescu) și Ioana Roxana Popa (clasa a XII-a – Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, prof. Gicuța-Elena Agheorghiesei) s-au calificat în lotul național al României pentru Olimpiada Internațională Certamen Ciceronianum Arpinas (Italia, mai 2022). Lucrările acestora, evaluate de către cadre didactice universitare de la Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și de la Societatea de Studii Clasice din România, au demonstrat atât o cunoaștere aprofundată a limbii latine, cât și a altor domenii precum istorie, filosofie, practică morală sau arta discursului. Reușita celor două eleve, îndrumate de cadre didactice ce își reconfirmă valoarea profesională, evidențiază interesul manifestat și astăzi pentru opera lui Marcus Tullius Cicero, un adevărat homo universalis ce a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine, rămânând unul dintre scriitorii semnificativi ai antichității.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;