Mii de români au optat pentru facturi lunare constante la gazele naturale

Mii de români au ales să aibă cheltuieli predictibile la factura de gaz, cu aceeași valoare lunară pe parcursul anului, iarna și vara, optând pentru E.ON Cost Control, un produs lansat în ultima parte a anului trecut.

Opțiunea s-a bazat atât pe mecanismul de plată constantă lună de lună, cât și pe siguranța ce o conferă acest produs, întrucât prețul gazelor naturale este fix și garantat timp de 12 luni. Astfel, indiferent de consumul lunar, clienții achită sume egale timp de 11 luni, regularizarea fiind făcută în luna a 12-a la prețul la care s-a încheiat contractul. Însumat, pe parcursul celor 12 luni clientul nu plătește niciun leu în plus, ci exact cantitatea de gaz consumată în acest interval de timp, la prețul contractat.

Feed-back-ul primit de la clienți arată că aceștia se simt mult mai confortabil știind că prețul gazului este stabil și cunosc suma lunară de plată de-a lungul anului, ceea ce-i îi ajută să își gestioneze mai bine bugetul personal.

Suma lunară de plată este stabilită pentru fiecare client în parte, în funcție de istoricul consumului din ultimele 10-12 luni sau de convenția de consum. Regularizarea financiară se face în luna a 12-a, prin intermediul facturii de regularizare. Astfel, la finalul anului, clientul fie primește banii înapoi în cazul în care suma plăților lunare este mai mare decât valoarea consumului realizat într-un an, fie plătește diferența dintre valoarea consumului realizat din care se scad facturile lunare plătite.

Chiar dacă suma lunară de plată este constantă, stabilită prin contract, clienții își pot urmări, în factură, într-un tabel separat, detalierea contravalorii consumului lunar(realizat – pentru cei care au optat pentru autocitire sau estimat- pentru cei care au convenții de consum)și a plăților lunare, din data în care aceștia au optat pentru produsul E.ON Cost Control până la emiterea facturii curente. Aceste informații îi ajută pe clienți să urmărească lunar dacă au sume de primit sau de plată și astfel factura de regularizare să nu mai fie o surpriză.

Produsul se poate contracta simplu și rapid, exclusiv online pee on.ro.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;