Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași fac apel la cetățeni să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18, iar în cazul în care aceștia beneficiază de aer condiţionat să regleze aparatul în așa fel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. ”Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine); purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise; pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă; beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute”, se precizează într-un comunicat de presă al DSP Iași. De asemenea, reprezentanții acestei instituții recomandă populației ca în aceste zile cu temperaturi deosebit de ridicate să nu consume alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Medicii recomandă, totodată, evitarea băuturilor cu un conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice, consumarea fructelor şi a legumelor proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. De remarcat că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. În ceea ce privește recomandările colective, DSP Iași ne atrage atenția să avem grijă de persoanele dependente de noi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă acestea nu le solicit și, de asemenea, să păstrăm contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau au dizabilităţi, interesandu-ne de starea lor de sănătate.